Criză în Franța: Bilanțul provizoriu: cel puțin 120 de morți și peste 200 de răniți, dintre care 80 în stare gravă

    0


    UPDATE: Bilanțul încă provizoriu al atacurilor simultane comise vineri seară în Paris și în zona Stade de France se ridică la cel puțin 120 de morți și peste 200 de răniți, dintre care 80 în stare gravă.

    Ministerul de Externe de la Stockholm a anunțat sâmbătă că un suedez și-ar fi pierdut viața, iar un altul ar fi fost rănit în atentatele de la Paris, transmite AFP.

    „Avem informații potrivit cărora o persoană de naționalitate suedeză ar fi fost rănită de gloanțe, iar alta ucisă”, a declarat pentru postul public de televiziune SVT un purtător de cuvânt al diplomației suedeze, Johan Tegel.

    Membrii trupei californiene ‘Eagles of Death Metal’, care ținea un concert vineri seara în sala de spectacole Bataclan din Paris, s-ar putea afla printre victimele atacului terorist comis vineri noaptea în capitala franceză și soldat cu cel puțin 120 de morți și peste 200 de răniți, relatează AFP.

    „Încercăm să aflăm unde se află grupul nostru și echipa noastră și dacă sunt în siguranță. Gândurile noastre se îndreaptă către toate persoanele afectate de această situație tragică”, se menționează într-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a formației.

    „Eagles of Death Metal” este un grup de garage-rock originar din Palm Desert (California), care a colaborat cu muzicieni precum Dave Grohl, fost component al trupei Nirvana. Componenții principali ai trupei sunt Jesse Hughes (43 de ani) și Josh Homme (42 de ani).

    Ambasada României în Franța: Dacă dețineți informații despre cetățeni români care se află într-o situație de urgență generată de atentatele în curs, contactați Ambasada României la Paris pe numerele: +33 (0) 68 07 13 729 și +33 (0) 1 47 05 07 55 sau pe adresa de email paris.consul@mae.ro.

    ___________________________________________________________________

    Cel puțin 40 de oameni au fost uciși în atacurile din Paris, a informat postul de televiziune francez BFM, potrivit Reuters.

    Mai mulți oameni sunt ținuți ostatici în sala de concerte Bataclan din centrul Parisului, după ce mai multe focuri de armă s-au auzit vineri seara din interiorul sălii, a informat postul tv francez BFM TV, potrivit Reuters.

    Focurile de armă s-au auzit la circa o oră după ce începuse un concert al unei trupe rock din California — Eagles of Death Metal. Conform sursei citate, una sau două persoane au intrat în sala de concerte și au început să tragă focuri de armă în aer.

    Autorii unuia dintre atacurile armate comise vineri noapte în centrul Parisului strigau „Allahu Akbar” (Allah este cel mai mare — n.red.) în timp ce trăgeau cu armele automate, potrivit unui martor care a fost intervievat de postul France Info, transmite sâmbătă EFE.

    Martorul, care a povestit ceea ce a văzut printre hohote de plâns, a declarat că se afla împreună cu mama sa în sala de spectacole Bataclan, din arondismentul XI, când mai mulți indivizi au intrat în forță și au început să tragă. Martorul a povestit că i-a auzit de mai multe ori pe autorii atacului strigând „Allahu Akbar” și că, după o rafală de împușcături, când se părea că presupușii teroriști au plecat, a reușit să fugă și el împreună cu mama sa.

    Spectatorii care au asistat vineri seară la partida amicală de fotbal dintre Franța și Germania pe Stade de France au fost invitați de către crainic, dar și cu ajutorul mesajelor înscrise pe ecranele gigant să părăsească incinta prin trei porți — nord, sud și vest, transmite AFP.

    Potrivit jurnaliștilor AFP aflați la fața locului, câteva mii de suporteri s-au refugiat într-o peluză și se aflau în continuare acolo la orele 23:10, totul desfășurându-se cu calm.

    Premierul francez Manuel Valls s-a alăturat vineri seară președintelui François Hollande care se afla la sediul Ministerul de Interne pentru o „analiză a situației” după împușcăturile din centrul Parisului și exploziile din zona Stade de France, în nordul capitalei.

    Potrivit mass-media franceze, stadionul unde a avut loc meciul de fotbal dintre echipele Franței și Germaniei a fost înconjurat de trupe ale forțelor de ordine, iar spectatorii s-au refugiat pe gazon.

    AGERPRES



    Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

    LĂSAȚI UN MESAJ