Cu pomeții sparți, cu ochii vineți, pleoapele umflate, cu urmele bocancilor pe spate. Sună rău, sună urât, brutal, dar cuvintele acestea descriu o realitate, nu o ficțiune. Chiar așa arată femeile care ajung la Centrul Maternal Bacău, în modulul „Artemis”.
In acest moment sunt găzduite șapte mame și opt copii de 0-3 ani în Modulul Maternal, destinat femeilor singure, pe care nu le preia nimeni din Maternitate și care au dificultăți materiale, iar la „Artemis”, cinci mame agresate și șapte copii. Grav e ca unele femei au mulți copii, de la 3 la 6, și sunt foarte greu de integrat social, arată Iuliana Mihai, directoarea centrului.
Mamele agresate sunt într-o situație și mai grea: „Violența de lungă durată în familie duce la modificări privind comportamentul mamei, dar are efecte majore și asupra dezvoltării normale a copilului”, explică șefa centrului. Fiind mereu în stare de alertă, mămicile dezvoltă un nivel înalt de irascibilitate: tresar, se agită, se supără ușor, gestionează greu starea de nemulțumire sau nu reacționează deloc, fiindu-le foarte teamă să nu greșească.
Ionuț a încercat să-l oprească!
Camelia povestește că își aștepta liniștită soțul acasă: „Voiam să-i gătesc pește de ziua lui, că era dezlegare, dar el a spus ca nu vrea prăjit în făină, a zis că-l face, el, în tavă, cu cartofi, ceapă și alte legume. Eu am curățat legumele, el le-a pus în cratiță, dar numai după zece minute a început să le întoarcă. Peștele s-a rupt și s-a enervat. S-a întors spre mine și m-a izbit cu paleta de metal în frunte, apoi m-a lovit cu pumnii.”
Marginea ascuțită a paletei i-a tăiat carnea, forța izbiturii i-a fracturat piramida nazală. Acum are nasul cusut. Cât a așteptat Salvarea, cu fața șiroind de sânge, băiețelul lor, care nu are decât patru ani, i-a făcut poze cu telefonul. Ionuț e combatant în acest război, din nefericire. „Copilul a încercat să-l oprească pe tată, să-i distragă atenția, să-l șocheze darâmând niște ghivece cu flori de pe geam, dar degeaba”, spune femeia.
Urmează să fie emis ordinul de protecție pentru ca bărbatul să nu se mai poată apropia de mamă și copil: „M-a amenințat cu moartea! A zis că îmi rămân creierii pe pereți dacă îl reclam!” Camelia vrea să se întoarcă la părinți și, zice ea, de data aceasta va fi consecventă deciziei de a se descurca fără el, departe de el.
Miros de brad, de cozonac și multă liniște…
Miroase a brad, a ciocolată și a cozonac în Centrul Maternal. E liniște, se vorbește cu voce scăzută, calmă, se dau sfaturi, asigurări… Nu e la fel ca acasă, „da măcar nu mă uit cu frică pe geam să văd dacă vine beat”. O mămică cu trei copii dintr-un sat de pe Valea Muntelui, abuzată o perioadă îndelungată, a ajuns pentru a doua oară aici, la „Artemis”.
Prima oară l-a iertat pe soțul său și s-au împăcat, dar foarte repede bărbatul și-a reluat năravurile. Maria susține că va fi în stare să crească singură cei trei copii. Și-a găsit un loc de muncă într-o fabrică de produse alimentare, i-a înscris pe băieți la grădiniță și la școală, iar acum își caută o locuință cu chirie. Nu va fi ușor, dar la el nu se va întoarce. „Niciodată nu mă mai întorc acasă, niciodată”, spune ea.
Pentru mămicile care vin aici pare că suferința micuților e mai grea decât a lor: copiii tresar, plâng noaptea fără motiv, refuză uneori să colaboreze cu adulții, au momente de furie, sunt agresivi în joc sau, dimpotrivă, sunt timizi și apatici.
„La țară e multă muncă”, dar și multă țuică
Teodora și soțul său au lucrat câțiva ani în străinătate. „Șapte, precizează soțul, care a venit să o vadă la Artemis. Nu știu dacă vrea să vină acasă, dar aș vrea să iau măcar copiii de sărbători”, spune bărbatul destul de sceptic. Se plimbă nervos pe hol, ca un leu în cușcă. Criza i-a lăsat fără slujbă și i-a obligat să se întoarcă din Spania.
Deși primăria i-a ajutat cu alocații și venitul minim garantat, tot le-a fost greu. „Ei, la țară e mult de muncă”, spune bărbatul, sugerând că femeia ar fi vinovată. Adevărul e că el nu a rezistat: s-a refugiat în alcool, a lovit-o pe Teodora o dată, de două ori, apoi și-a făcut un obicei din a provoca scandal și a-și agresa soția. Nu a putut suporta reproșurile, a devenit tot mai dependent de alcool, tot mai de neînțeles. Teo își caută, acum, un loc de muncă în comerț sau într-o fabrică de confecții, dar va fi greu să-și construiască o nouă viață, singură, deoarece nu are cu cine lăsa copiii, iar locurile în creșe și în grădinițe sunt puține.
Pentru toate va fi greu, dar acasă, lângă agresor, nu vor să se întoarcă. Petrec sărbătorile aici, printre străini, la „Artemis”, în fața unei mese bogate, chiar mai bogată decât cea pe care ar fi avut-o la țară, în Huhurezii din Deal, însă departe de căsuța lor, de bucătărioara lor, de neamuri și prieteni. „E greu, e foarte greu, dar măcar aici sunt liniștită și nu mă sperii de câte ori scârție ușa”, spune una dintre ele, oftând. E drept că ușa nici nu scârție, constat eu, la plecare, dar nici nu intră oricine aici, la „Artemis”.
