Controale efectuate de politistii de investigare a criminalitatii economice la depozite de legume-fructe

0


La data de 19 mai a.c., polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au acţionat în municipiul Bacău şi comunele Gârleni şi Racova pentru prevenirea şi combaterea fenomenului evazionist în sectorul depozitării, transportului şi comercializării legumelor şi fructelor proaspete.

În cadrul acțiunii polițiștii au verificat 15 unități economice, din mediul urban și rural.

Urmare a neregulilor constatate polițiștii au aplicat 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 33 500 de lei.

În urma verificărilor efectuate la depozitul de legume fructe al unei societăți comerciale din Bacău, au fost identificate la vânzare 120 kg de morcovi, fără documente legale de provenienţă, sens în care operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 5000 lei şi s-a dispus confiscarea sumei de 264 de lei.

La punctul de lucru al altei unități economice, s-a constatat că operatorul economic a vândut en-gross legume si fructe fără a emite chitanţe pentru sumele încasate, sens în care reprezentantul societăţii a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 2.500 lei şi s-a dispus confiscarea sumei de 311 lei .



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ