27 aprilie 2024
ActualitateConsilierii onesteni nu au aprobat inchirierea unor spatii libere din cladirea Primariei...

Consilierii onesteni nu au aprobat inchirierea unor spatii libere din cladirea Primariei Onesti

Dezbaterea proiectului de hotarâre privind aprobarea inchirierii unor spatii, aflate la etajele 8 si 9 in cladirea Primariei municipiului Onesti, cu destinatie de birouri pentru serviciile comunitare de utilitate publica, a debutat cu anuntul avizului negativ dat acestui proiect de comisia de specialitate a Consiliului Local.

In pofida acestui aviz, primarul Onestiului, Laurentiu Neghina, pentru sustinerea initiativei sale a declarat ca “spatiile de la aceste etaje sunt goale si 80 la suta din functionarii primariei nu au urcat niciodata pâna acolo. Le scoatem la licitatie pentru ca sunt construite pe banii onestenilor si cred ca primaria ar putea câstiga ceva bani din inchirierea acestora”.

Consilierul local Ciprian Zarzu a dat prima replica primarului Onestiului anticipând faptul ca acesta ar dori ca spatiile respective sa fie date SC Domeniul Public si Privat SA (firma a Primariei Onesti).



“De ce li s-ar impune celor de la DPP o chirie de 500 – 600 milioane lei pe an, suma ce s-ar regasi in facturile firmei?”, a mentionat Ciprian Zarzu intrebând si daca sunt suspiciuni a fi nereguli la DPP.

Laurentiu Neghina a infirmat toate afirmatiile mentionate afirmând ca “sunt 209 metri patrati neutilizati in nici un fel. Care e problema daca le-am putea gasi o intrebuintare prin care Primaria sa scoata o suma de bani?” Consilierul local Danut Oprea s-a interesat cât va fi câstigul primariei si a invocat faptul ca “fiind la ultimele etaje si fiind vorba de birouri si din simpla vizita a cetatenilor vor fi probleme atât cu traficul liftului dar ar fi de suportat si un deranj in ceea ce priveste curatenia in aceasta institutie”.

Suma de 23 de milioane de lei ce s-ar câstiga prin inchirierea metrului patrat cu 13 lei nu i s-a parut una semnificativa consilierului local Stefan Martin, care a observat lipsa de la aceasta sedinta a Consiliului Local a fostului primar Emil Lemnaru ce putea aduce lamuriri pentru care scop au fost proiectate si realizate acele spatii.

Secretarul municipiului Onesti, Daniel Spânu a mentionat ca “Autoritatea locala are o exclusivitate pentru monitorizarea serviciilor publice. In zona Onesti urmeaza ca sa apara un operator de salubritate ADIS. A fost câstigat si procesul in privinta infiintarii SC Apa Municipal.

Daca acestea vor deveni functionale, ele trebuie ca sa functioneze intr-un spatiu. Aceste birouri de la etajele 8 si 9 ale primariei nu trebuie sa aiba neaparat nevoie de relatii cu publicul!” Viceprimarul Nicolae Gnatiuc considera ca ”este nevoie ca spatiile sa fie folosite si primaria trebuie ca sa câstige bani dar mai sunt si alte spatii de inchiriat, unele chiar la DPP, la minihotelul folosit de sportivi”.

Consilierul local Ioan Tofan a cerut colegilor sai “sa fie eliminate suspiciunile care creaza animozitati. Se pot oferi spatii pentru investitori, pentru ADIS, pentru firme de consultanta ce dispun de valori iar daca se infiinteaza SC Apa Municipal i se poate da gratuit spatiul din cadrul primariei”.

La votarea acestui proiect de hotarâre, prin abtinerea mai multor consilieri locali (Ioan Tofan, Vicentiu Jitcovici, Danut Oprea – de la PSD, inclusiv viceprimarul Onestiului, Nicolae Gnatiuc precum si a consilierilor PNL, Ciprian Zarzu, Constantin Florian, Stefan Martin si Gheorghe Ene), nu a fost aprobata inchirierea spatiilor de la etajele 8 si 9 ale Primariei Onesti.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri