In luna mai, Cristian Istoc, primarul comunei Buhoci, solicita aderarea unitatii administrative la Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Bacau (ADIB). Tot in mai, adunarea generala a ADIB aproba acceptarea de noi membri. Scopul ADIB este accesarea de fonduri europene pentru modernizarea retelelor de alimentare cu apa si de canalizaare. Investitiile se deruleaza conform Master-Planului pentru judetul Bacau, care a fost depus pe POS MEDIU, si a contractului incheiat de CRAB cu Ministerul Mediului. Valoarea totala a finantarii este de 118 milioane de euro. In prima faza, vor fi modernizate retelele orasenesti, apoi cele rurale. In intervalul 2014-2018, pot primi fonduri localitatile cu 3.000 – 10.000 de locuitori, iar dupa 2018 si cele care au mai putin de 3.000 locuitori. Intrând in ADIB, comuna Buhoci are sansa de a-si extinde retele folosind fonduri nerambursabile.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ