„Ce e in neregula cu moartea, domnule? De ce ne este atât de frica de moarte? De ce nu putem sa tratam moartea cu o anumita doza de umanitate, demnitate si decenta si, Doamne fereste, poate chiar cu umor? Nu moartea este inamicul, domnilor. Daca vom lupta cu o boala anume, atunci sa luptam cu cea mai teribila dintre ele, indiferenta.”
Acestea sunt vorbele tulburatoare ale unui mare tragic, actorul Robin Williams. Indiferenta, boala noastra cea mai mare… Zilelele acestea, incercând sa iau pulsul alegerilor prezidentiale care au inceput sa dea in clocot mioritic, m-am izbit peste tot de acest zid, INDIFERENTA. I-am intrebat, amical, pe multi, daca au un candidat favorit. Cele mai multe raspunsuri n-au fost plasate in zonele DA sau NU, ci in pustiul cel devastator al Indiferentei. ,,Imi sunt toti indiferenti”, ,,Toti sunt o apa si-un pamânt”, ,,Niste guristi care incearca iar sa ne pacaleasca”, ,,Ma doare-n cot de alegerile lor”, ,,Oricare ar fi câstigatorul, eu sunt cel care va pierde, asa cum am pierdut mereu”… ,,Alegeri? Imi sunt indiferente! Este o competetie pentru stabilirea celui mai mare Pinocchio!”…
Am alergat si catre alte spirite, ca sa aflu câte ceva despre indiferenta. George Bernard Shaw, de pilda, mi-a spus ca aceasta este esenta inumanului, in vreme ce Anton Pavlovici Cehov mi-a soptit ca indiferenta este paralizia sufletului, o moarte prematura. Asadar, interlocutorii mei ar fi in ofsaid mare cu atitudinea lor. Oare?… Dar cine i-a imbrâncit in devastatorul pustiu al indiferentei? Nu tot acesti prezidentiabili de astazi, multi dintre ei potentiali candidati pentru D.N.A., si altii aidoma lor? Mai intâi, rapacea, imunda clasa politica i-a aruncat in neincredere, in suspiciunea cea mare. Acum, cochetând cu marea lehamite, au esuat in indiferenta, boala cronica a democratiei, greu de vindecat.
Ticaloasa noastra clasa politica nu ne-a aruncat doar in indiferenta, ci si intr-o mare singuratate. ,,Credeam ca lucrul cel mai rau in viata este sa ramâi singur, dar nu e asa. Cel mai rau lucru in viata este sa ramâi cu oamenii care te fac sa te simti singur”, imi mai spune regretatul Robin Williams. Transformându-ne in lumpenul occidental al fortei de munca, dezbinându-ne, invrâjbindu-ne, pentru a ne putea strivi cu machiavelica lor solidaritate transpartinica, politicienii ne-au oferit doar daruri otravite: neincrederea, singuratatea, indiferenta, scârba. Si n-avem incotro: chiar daca ne simtim singuri si lipsiti de speranta, trebuie sa supravietuim impreuna cu aceste scârbe care ne ofera cotidian aceste ,,daruri’’.
