Cine e la Putere?

În fiecare zi suntem aglomerați cu știri și informații despre ceea ce fac guvernanții, parlamentarii, chiar și președintele. Și, în fiecare zi, încercăm să înțelegem ce ni se întâmplă din această avalanșă de informații.

Ne certăm, argumentăm, ne emoționăm, luăm foc, ne supărăm pe prieteni, pe cunoscuți, interpretăm faptele și vorbele… fără să ne dăm seama că, de fapt, nu se întâmplă nimic. E doar un joc de teatru. Unii se fac că se ceartă cu alții, se păruiesc în fața camerelor TV, se ceartă și se scuipă ca la ușa cortului și, în final, nu se întâmplă nimic.

Pentru că nu mai există politicieni, ci doar actori incapabili să-și asume decizii și riscuri politice. Nu mai există oameni care să facă planuri și programe pentru evoluția țării. Pentru că nu mai avem la îndemână oameni cărora să nu le fie frică de consecințele politice ale ideilor lor. Ideile lor, nu ale altora, asta ca să nu facem confuzie cu așa-zisa guvernare tehnocrată de anul trecut.

Revenind la discuție, tot ceea ce se întâmplă în plan politic este aproape egal cu zero pentru cetățean. Pentru că nu se întâmplă nimic. PSD, care deține, nominal, Puterea, se diluează în discuții sterile pe teme minore. PNL, care se dorește a fi un challenger se consumă în discuții și mai minore și se umple de penibil. “Salvatorii” de la USR își mănâncă procentele mâncându-se între ei.

Desigur, e dificil, ca, bombardați zilnic cu tot felul de mesaje, să observăm acest lucru. Dar, dacă veți sta un timp să vă gândiți și să analizați ce conțin toate aceste mesaje, toate relatările despre ceea ce fac politicienii, o să vă dați seama că așa este. Pur și simplu, în România nu se mai întâmplă nimic, nu mai guvernează nimeni pentru că nimeni nu mai deține Puterea.

Nimeni din cei pe care-i vedem și pe care-i considerăm a fi depozitarii instrumentelor prin care se realizează conducerea statului nu mai are pârghiile de conducere. Dar dacă țara nu mai e condusă de politicieni, cine o conduce? Acest lucru nu putem decât să-l bănuim…

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"