Centrul „Daniel” a avut alături, la aniversare, oficiali și colegi din sectorul ONG.

Prima organizație destinată recuperării copiilor cu handicap neuromotor care a fost înființată în România după Revoluție este din Bacău, fondatoarea acesteia fiind Mărioara Popa. E vorba despre ASCHN – Centrul „Daniel”, care a împlinit 24 de ani de activitate și i-a sărbătorit, miercuri, prin lansarea unui nou proiect: „Spațiu de terapii în aer liber pentru copii și tineri”, amenajat pe terasa clădirii.

La inaugurare au participat reprezentanții Consiliului Județean (CJ), Primăriei Bacău, Spitalului Județean de Urgență (SJU), Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai ONG-urilor partenere, mass-media, voluntari, copii și părinți. „Noi, membrii echipei, suntem fericiți că sunteți alături de noi la lansarea acestui proiect. Toți cei care vă aflați aici faceți parte din viața Centrului «Daniel». Azi vă vorbim de la înălțime pentru că suntem la înălțime. Avem aici fotografii care arată de unde am pornit și unde am ajuns”, a declarat Mărioara Popa, întorcându-și privirea spre mica expoziție de pe perete. Ea a mulțumit oamenilor dragi, companiilor și instituțiilor care au fost alături de ASCHN – Centrul „Daniel”. Iată povestea clădirii: în 1990, aici funcționa o creșă săptămânală, apoi, după doi ani, când unitatea rămăsese fără copii, a fost transformată de ASCHN, cu sprijinul dr. Vasile Lezeriuc, în centru de recuperare pentru micuții cu handicap neuromotor. Și centru de recuperare a rămas 24 de ani…

Două cuvinte: „Perseverență și devotament”

Iulia Cristina Timofte, psiholog, a vorbit despre beneficiile terapiei în aer liber, după care a venit rândul oaspeților să felicite, la aniversare și inaugurare, echipa Centrului „Daniel”. „Nu puteam lipsi azi, după ce 24 de ani am fost parteneri, am lucrat împreună, ne-am completat și ne-am consultat împreună. În 24 de ani, Centrul «Daniel» a devenit un partener important, un partener de tradiție care, an de an, caută să dezvolte și să diversifice serviciile. Aici era un spațiu nefolosit, o terasă uitată, care, iată, a devenit un spațiu de terapie profesionist, care se vede că a fost amenajat de specialiști, un spațiu util și necesar”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău.

El le-a felicitat pe gazde pentru rezultate și le-a amintit celor prezenți că CJ Bacău a confinanțat, de-a lungul anilor, multe proiecte derulate de ONG-uri. Dr. Aurelia Țaga, SJU Bacău, a mulțumit echipei Centrului „Daniel” că a adăugat „o nouă perlă în coroana serviciilor comunitare” din Bacău, iar Andre Muit, președintele Asociației „Betania”, a declarat că pentru a descrie activitatea primei organizații din țară care s-a ocupat de copiii cu deficiențe neuromotorii va spune doar două cuvinte: „Perseverență și devotament”.

Și Gabriela Achihăi a felicitat-o pe Mărioara Popa și pe specialiștii Centrului „Daniel”: „Trebuie să fiți mândri pentru că meritați! Sunteți aici, în liga ONG-urilor băcăuane, care sunt o echipă căci e nevoie de o muncă de echipă pentru a reuși și a merge înainte. Aceasta e combinația perfectă pentru a reuși: ONG-uri, autorități, mass-media, sponsori.” Mihaela Dumitrache, directorul Asociației „Lumina”, a spus vorbe frumoase despre perseverența gazdelor, apoi a adăugat: „Misiunea noastră este să-i ajutăm pe cei care nu pot fi ajutați decât de noi. Vă doresc să găsiți oamenii potriviți pentru a duce proiectele mai departe.” Reprezentantul Universității „V. Alecsandri” – Facultatea de Kinetoterapie a oferit Centrului „Daniel” o plachetă „de mulțumire și recunoștință pentru cei 24 de ani de muncă în folosul comunității”. Partea a doua a evenimentului a fost „petrecerea copiilor”, căci pentru copii a fost înființat „Spațiul de terapii în aer liber”.

„Mulțumim oamenilor de afaceri din Elveția, coordonați de Andreas Kuemin, care au finanțat investiția și care de 13 ani ne susțin proiectele. Nu ne ajung cuvintele ca să le mulțumim pentru tot ce au făcut pentru copii, pentru părinți, pentru comunitate.”
Marioara Popa, președinte ASCHN – Centrul „Daniel”


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ