27 aprilie 2024
ActualitateCe au făcut polițiștii de 1 Mai

Ce au făcut polițiștii de 1 Mai

Peste 200 de poliţişti au fost de serviciu, suplimentar faţă de efectivul curent, de 1 Mai, pentru ca Ziua Internaţională a Muncii să fie petrecută în linişte şi siguranţă.

Astfel, în data de 01 mai, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat 8 acţiuni şi controale.

Echipajele de poliție au intervenit în perioada 28.04- 01.05 a.c pentru soluționarea a aproximativ 500 de incidente sesizate prin sistemul național unic de urgență 112.



Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii din județul Bacău au aplicat 709 sancţiuni, în valoare de 303.278 lei.

Astfel, poliţiştii au aplicat 96 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 565 de sancţiuni contravenţionale.

Totodată, poliţiştii au retras 16 certificate de înmatriculare şi au reţinut 62 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri