Capodopere aruncate in derizoriu

0

Pornind de la cartea lui Umberto Eco, ,,Pliculetul Minervei” (Humanitas, Bucuresti, 2004), in weekend-ul trecut aminteam despre carti celebre refuzate de editori, ridiculizate de critici. Poposind in zona aceluiasi interesant reper bibliografic, vom aminti astazi despre erori ale criticii in domenii, precum creatia si interpretarea muzicala, creatia plastica si filmul artistic. Si in aceste domenii, unele creatii care sunt considerate astazi capodopere au fost apreciate cândva ca fiind non-valori…
In 1886, revista The Churchman avansa despre Edgar Degas: ,,…este un baietel care spioneaza prin culise si in cabinele dansatoarelor, observând doar laturile cele mai dezgustatoare ale feminitatii si descriind aspectele cele mai grotesti si depravate”. Puritani din fire, credem noi, privind la un nud, precum ,,Femeie pieptanându-se”, cei de la The Churchman au tinut neaparat sa vorbeasca / scrie atunci când preferabila era tacerea. Despre lucrarea lui Manet, ,,Dejunul pe iarba”, Louis Etienne a scris in Le Jury et les exposants, in 1863, ca ,,este o gluma de prost gust, o pictura hidoasa si care nu merita sa fie expusa”. Timpul a picurat apoi celebritate peste aceasta opera care a marcat trecerea de la academism si naturalism la impresionism. Picasso insusi, orgoliosul, a pictat propriile sale versiuni ale acestui tablou, rezultând 27 de picturi 140 de desene, diferite machete… Un negustor de arta foarte prost inspirit, Ambrois Vollard, spunea in 1907 despre ,,Domnisoarele din Avignon’’, pictura lui Picasso, ca ,,este opera unui nebun”. Astazi, din vânzarea acestei picturi ai asigura resurse financiare si pentru mostenitori. Unele dintre picturile lui Picasso s-au vândut cu sume care depasesc 100 milioane de dolari…
Despre Bach, un cronicar, Johann Adolph Scheibe, afirma in revista de specialitate Der critische Musikus: ,,Compozitiile lui Johann Sebastian Bach sunt total lipsite de frumusete, de armonie si, mai ales de claritate”. La prima interpretare scenica a Simfoniei a Cincea de Beethoven, in 1808, Louis Spohr scria: ,,O orgie de larma si vulgaritate”. Un alt critic, Ludwig Rellstab, il aseza la coltul non-valorii pe Chopin, in 1833: ,,Daca muzica sa ar fi fost supusa judecatii unui expert, acesta ar fi facut-o praf… In fapt mi-ar placea s-o fac eu”. Uneori, si imparatii, precum cel al Austriei, se distribuie in roluri nefericite de critici. Potrivit acestuia, ,,Nunta lui Figaro” a lui Mozart are prea multe note…
Cinematografia are, si ea, istorioare de acest gen. Un director al studiourilor Metro, afirma in 1928, dupa ce Fred Astaire sustinuse o proba pentru un rol: ,,Nu stie sa rosteasca replica, nu stie sa cânte si este chel. Se descurca putin cu dansul”. Cu ,,Pe aripile vântului” a fost o intreaga poveste. Irving Thalberg, director al Metro-Goldwin-Mayer, a opinat ca nu trebuie achizitionate drepturile pentru un asemenea film, intrucât ,,niciun film despre razboiul civil n-a adus vreodata vreun ban”. Celebrul actor Garry Cooper, care refuzase rolul lui Rhett Butler, a pus gaz pe foc, afirmând ca acest film va fi cel mai rasunator esec din istoria Hollyoodului. Dupa ce Clark Gable a sustinut o proba pentru acelasi rol care-l va face faimos, cunoscutul Jack Warner a exclamat consternat: ,,Ce sa ma fac cu un tip cu asemenea urechi?”
Comentând toate aceste derapaje, Umberto Eco spune ca acesti grabiti critici se comporta ,,ca si când ne-ar avertiza ca operele de arta trebuie lasate sa se odihneasca, la fel ca vinurile”. Abia dupa aceea ar trebui apreciate…
Ion Fercu


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ