Problema pensiilor private obligatorii este una asupra căreia merită să ne aplecăm pentru că este, într-un fel, definitorie şi ne spune multe despre maniera absolut originală a capitalismului luat ostatic de nişte băieţi deştepţi care s-au învăţat să privatizeze beneficiile şi să naţionalizeze pierderile.
Numai dacă luăm ca exemplu privatizarea distribuţiei de energie electrică din România şi avem imaginea modului în care un monopol de stat s-a transpormat într-un monopol privat fără că pentru consumatorul final să se schimbe ceva în bine.
Cu pensiile private obligatorii la fel se întâmplă, doar că, de dată aceasta, „capitaliştii” au primit gratis toată afacerea.
Nici măcar nu au mai cumpărat ceva, au primit o vacă de muls absolut gratuit şi, în plus, au primit şi întreg sprijinul Statului pentru ca să le între banii în buzunare.
Ce a fost? Practic, de la momentul t0 s-a decis că o parte din contribuţia la fondul de pensii plătit de cetăţean să nu mai meargă la fondul naţional de pensii, administrat de stat, ci la un fond privat, pe care contribuabilul a avut deplină libertate să-l aleagă fără să ştie nimic despre el.
Trecem peste asta; fondul respectiv nu a investit nimic, doar a plătit ceva publicitate ca să pară mai atrăgător. Dar nu a investit, nu a avut de înfruntat riscuri, nimic. A primit banii de la populaţie pe gratis. În schimbul administrării cu chibzuinţă a acestor bani, operaţie prin care, teoretic, aceştia ar trebui să fie înmulţiţi pentru ca, la momentul t1, când omul iese la pensie, să aibă un câştig, şefii fondului primesc nişte comisioane.
Care nu sunt mici – pornesc de la 3% şi ajung la 14% în timp – fără vreo legătură cu rezultatele economice. Chiar dacă pierd bani, administratorii fondurilor de pensii private tot încasează comisioanele. Şi în ultima vreme fondurile pierd bani pentru că faţă de un randament de 10 % în primii ani de la înfiinţare, acum s-a ajuns la 3-4%, care nu acoperă nici măcar comisioanele. Că să nu mai vorbim de modul în care s-au realizat acele randamente de 10%, despre care se vorbeşte tot mai insistent că s-ar fi obţinut prin „inginerii financiare” de genul plăţii anticipate a dobânzilor de către băncile care păstrează banii.
Polonia şi Ungaria au ajuns la concluzia că Pilonul II este doar o schemă prin care doar se îmbogăţesc unii fără să-şi asume vreun risc şi l-au desfiinţat. În România se discuta despre o restructurare profundă, care să dea posibilitatea fiecărui contribuabil să decidă dacă aderă sau nu la un fond privat. Până la urmă, dacă tot insistăm pe faptul că suntem în Capitalism, să urmăm căile ideologice ale sale şi să lăsăm piaţa să regleze această situaţie.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
