Adevarul este ca mi-e foarte greu sa ma adun. Nu am fost în tara la sfârsitul saptamânii trecute si luni, când am revenit, am ramas înmarmurita citind marturiile despre cumplita tragedie, vazând imagini. Cuvintele uneori nu te ajuta, sunt prea neîncapatoare pentru stupoare, durere, revolta. De fapt, marile dureri sunt mute. Dar ce se întâmpla în aceste zile îmi reda speranta ca unele lucruri nu mai au cum sa mearga la fel ca înainte. Ca oamenii s-au saturat sa fie spectatori la propriul destin, ca altii sa le decida soarta. Oamenii fac realitatea, trebuie sa fim constienti de acest lucru. Indiferenta, statul pe margine sunt pacate capitale când e în joc soarta unui popor. Prea multa vreme mintit, înselat, furat. Scriam, pe la începutul anului, cât de mult m-au impresionat spusele unui mare artist român contemporan, pictorul Stefan Câltia. Într-un interviu, marele artist se arata, în cuvinte simple, foarte mâhnit pentru ca nu reusim sa facem curat în „gospodaria asta, care e lumea în care traim”. Nefacând curat, soarecii si sobolanii sunt înca pe masa. Daca faci curat, atunci ei stau ascunsi, deoparte. Si tot el invoca nevoia de modele bune, de educatie si instructie, de traditie pastrata. Se pare ca nevoia de curatenie a devenit tot mai acuta, si ca oamenii tineri, dintre aceia educati, nu mai suporta starea de lucruri actuala, si trec la actiune, se mobilizeaza. Am spus educati, fiindca la noi deficitul de educatie e cel mai mare, si asta ar trebui sa ne îngrijoreze, pentru ca de aici vin toate relele. Si deficitele celelalte, de care au mare grija tot felul de organisme care le monitorizeaza. Deficitul de educatie aduce ignoranta, supunerea oarba, servilismul, fatalismul, frica animalica, iresponsabilitatea, acomodarea cu lucruri inacceptabile pentru un om civilizat. Convietuirea cu dezastrul e un semn de neputinta, o lasitate. Era demult timpul pentru trezire, pentru curatenie generala. Orice are o limita, nu mai putem continua „sa ne jelim cu voiosie”, asa cum ne sta în fire. Eu am crezut dintotdeauna în demnitatea umana si cred ca ea poate fi regasita, atunci când a fost pierduta, chiar daca asta implica un efort major si o taiere a raului din radacina. Asa cum cred ca nu orice (si mai ales, nu oricine) poate fi cumparat sau vândut. Avem nevoie de un alt climat social, alt climat politic, pentru a putea respira un aer sanatos. Dupa ce am apucat sfârsitul comunismului si m-am bucurat de o multime de lucruri la care nici nu visam, am început sa cred cu tarie ca raul nu este infinit. Chiar daca bunatatea e una singura, iar raul este poliform, el poate fi învins. Totul este sa nu-l accepti la nesfârsit, sa nu te obisnuiesti cu el, sa nu te lasi coplesit, ci sa lupti cu el.
Carmen MIHALACHE
Bricolaje / Raul nu este infinit
