Bricolaje / Lupta pentru feminism vine si dintr-un fel de masculinitate

0


Imi propusesem, în tableta de saptamâna trecuta, sa revin cu câteva note vizavi de egalitatea dintre sexe. Pentru ca mi-au atras atentia spusele unuia dintre cei mai importanti regizori europeni de teatru, Thomas Ostermeier, referitor la acest subiect.

Ostermeier a fost prezent la Festivalul de la Sibiu, unde i s-a jucat piesa „Casatoria Mariei Braun” si unde si-a lansat noua sa carte intitulata „Teatrul si frica”. Piesa este inspirata de scenariul unui film, dar si de o mare iubire a regizorului pentru o femeie care traia departe de el, în alta tara ( Norvegia), si care i-a spus ca în acel scenariu era povestea lor.

Iar Ostermeier a fost foarte sensibil la tema de acolo, pentru ca, oricum, el se declara obsedat si fascinat de rolurile feminine, având o constanta preocupare legata de conditia femeii în societate. Astfel ca el afirma foarte transant: „Daca nu ajungem la o societate care trateaza în mod egal ambele sexe, si barbatii vor fi nefericiti. Nefericirea femeilor ne face mereu nefericiti si pe noi, barbatii. Deci lupta pentru feminism vine si dintr-un fel de masculinitate”. Strasnic paradox, minunata si superinteligenta pledoarie pentru egalitate!

Sigur ca ea nu putea sa vina decât de la un artist sensibil, de la un umanist, ca doar nu era sa fie produsul vreunei înguste minti de patriarhal. Unul de pe la noi, de pe plaiurile mioritice, pe unde se mai crede înca despre bataie ca e rupta din rai si este aplicata în mod consecvent celor mai slabi, celor fara aparare, femeilor si copiilor.

Desi acum sunt legi clare, la care se aduc în continuare îmbunatatiri, care condamna violenta domestica. Dar lucrurile nu se rezolva doar prin reglementari juridice, din pacate, subiectul fiind mult mai complex si foarte delicat. Totul porneste de la mentalitate, traditie, grele mosteniri, educatie. Sau, mai precis, lipsa acesteia. Oricum, eu sunt de aceeasi parere cu Simone de Beauvoir, care spunea raspicat un mare adevar:

„Nici un fel de barbati nu sunt mai aroganti fata de femei decât cei care sunt îngrijorati de virilitatea lor”. Cine a priceput, bine, cine nu, treaba lor. Apoi, împartasesc ceea ce spune Ostermeier si din alt punct de vedere. Acela potrivit caruia nimeni nu poate sa-si gaseasca fericirea în sine însusi, cum cred budistii. Asta înseamna sa nu vezi nimic din ceea ce se întâmpla în jurul tau, sa fii indiferent, de un individualism feroce, sa refuzi orice fel de complicitate, de solidaritate cu o fiinta umana.

Sa fii opac, închis în sine, si sa nu vrei sa-l descoperi pe cel de lânga tine, sa-l întelegi, si poate sa te regasesti în el. Pe mine ma îngrozesc, de pilda, oamenii pur functionali, cei fara emotii, lipsiti total de sensibilitate. Oameni mânati doar de interese materiale, rosi de ambitii doar, setati numai pe chestii pragmatice, si la care s-au atrofiat sentimentele. Vad în ei un fel de roboti sinistri, de o înspaimântatoare saracie interioara.

Nu vreau sa ma las prada pesimismului – si în sensul asta sunt gata sa adopt o formula antitetica jucaus expresiva, pe care am citit-o nu mai stiu unde, „pesimista energica” – si înca mai sper ca lumea nu merge numai spre mai rau (desi se poarta catastrofismul). Si ca frumusetea, nu numai în sensul estetic, ci si ca morala, o va salva.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ