Casa Albastră găzduiește, într-o deplină liniște în timpul weekendului, sediile celor două partide importante de guvernământ

La alegerile din decembrie 2016, băcăuanii au trimis în Parlament 14 politicieni care, teoretic, ne reprezintă interesele și se luptă să ne facă viața mai bună. Dacă se va întâmpla și în realitate așa, rămâne încă de văzut.

Iar o latură a activității lor practice, în folosul cetățenilor, este și activitatea din teritoriu. Altfel spus, după o săptămână de lucru în Parlament, care durează patru zile, de luni până joi, ei ar trebui să revină în circumscripțiile unde au fost aleși și să ia contact direct cu electoratul, în cadrul audiențelor.

Asta ar trebui să se facă la birourile parlamentare, a căror activitate este finanțată de la bugetul de stat. Numai că în weekendul trecut nu am găsit nici un parlamentar căruia să îi cerem o butelie, o pensie mai mare, un loc de muncă eventual. Asta, cel puțin în Bacău. Ce-i drept, bugetul abia a fost promulgat și încă nu a fost publicat în Monitorul Oficial, așa că nu este operațional, ceea ce se răsfrânge și asupra activității acestor birouri, aflate abia în stadiu incipient de organizare, în cea mai mare parte.

“Am anunțat deschiderea birourilor parlamentare abia săptămâna aceasta, fiindcă până acum nu a fost foarte clar programul nostru în Parlament. Am stat mai mult în București, din cauza sarcinilor de serviciu. Deocamdată nu am avut audiențe, dar în viitor îi așteptăm pe băcăuani joi, după ora 16, iar vineri între orele 14-18 la sediul de pe strada Vasile Alecsandri”, spune Tudorița Lungu, deputat PNL.

“Am birou și în Bacău, la sediul partidului, joi sunt de găsit eu, iar doamna deputat Tudorița Lungu e vineri. Tot vineri, dar seara, eu am audiențe și la Dărmănești. Acolo am vechiul birou din perioada când aveam Colegiul Electoral 7, iar cine are curiozități sau probleme poate să mă găsească acolo. În această perioadă, cei mai mulți care vin la audiențe sunt din mediul rural. În oraș nu sunt atât de multe solicitări. Ce-i drept, nici nu mai suntem la putere, dar când PNL avea și Primăria Bacău, când aveam și mai multe pârghii administrative în județ, eram mai căutați”, a spus deputatul deputatul PNL Ionel Palăr.

La început de drum se află și birourile PSD. “Abia acum înființăm cabinetele parlamentare, am semnat contractele pentru închiriere. Noi, parlamentarii PSD, vom avea cabinete la Bacău, Tîrgu Ocna, Onești, Podu Turcului. Încercăm oarecum să acoperim tot teritoriul județului. Probabil că în circa o lună vom avea și consilierii de la cabinete și acestea vor funcționa.

Însă, dacă până atunci cineva dorește să ia legătura cu noi, ne găsește la sediul partidului, ori joi după-amiază, ori vineri, sâmbătă, după cum ne organizăm”, a spus deputatul PSD Claudiu Ilișanu. În Bacău, biroul parlamentarilor PSD va fi la sediul partidului din Casa Albastră (strada Pictor Aman). Deocamdată, pe ușa sediului nu se află afișat un program de audiențe cu specificarea unui parlamentar anume, ci doar un program orar care sâmbătă este între orele 10-13, când însă nu era prezent nici un parlamentar.

Cum, de altfel, se întâmpla și la sediul ALDE, situat în aceeași clădire câteva etaje mai sus, partenerul de coaliție guvernamentală al PSD, unde de asemenea nu era program de audiențe, dar unde există activitate în afara weekendului.

“Am avut o activitate bogată în teritoriu în toată perioada de când sunt parlamentar și am discutat mult cu oamenii, fiindcă de aceea am primit mandatul. Eu sunt de găsit joi după-amiază, după ora 12, la sediul ALDE de la Casa Albastră. De asemenea, și la sediul de la Onești, la sediul nostru de acolo.

De-a lungul timpului au venit oameni cu tot felul de probleme, mai ales legate de pensii, salarii, servicii sociale și multe altele. Pe baza acestor sesizări încercăm să creem cadrul legal pentru a corecta ceea ce nu merge bine”, spune Constantin Avram, deputat ALDE. Birou parlamentar și-a deschis deputatul USR, Lucian Stanciu Viziteu, care are program luni și vineri între orele 9-11, marți, miercuri și joi între orele 16-18.

După acest sumar periplu în viața parlamentară din afara Casei Poporului, pare destul de limpede că, deocamdată, un om al muncii care este apăsat de serviciu de luni dimineața până vineri seara are șase reduse să stea față în față cu un parlamentar. Fiindcă – nu-i așa? – weekendul este pentru odihnă și nu pentru problemele electoratului. Dar până când noul Parlament va intra serios “în pâine”, până când bugetul va elibera fondurile pentru activitatea din teritoriu, este cazul să îi mai credităm cu răbdare pe aleșii noștri.

Parlamentarii de Bacău

Senat: Dragoș Benea (PSD), Miron Smarandache (PSD), Daniel Fenechiu (PNL), Viorel Ilie (ALDE).

Camera Deputaților: Gabriel Vlase (PSD), Teodora Șotcan (PSD), Ionel Floroiu (PSD), Lucian Șova (PSD), Claudiu Ilișanu (PSD), Costel Dunava (PSD), Ionel Palăr (PNL), Tudorița Lungu (PNL), Constantin Avram (ALDE), Lucian Stanciu Viziteu (USR).

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ