26 aprilie 2024
ActualitateBacăul este oficial Capitala Tineretului din România

Bacăul este oficial Capitala Tineretului din România

Titlul pe care până acum două zile l-a purtat Timișoara, cel de Capitală a Tineretului din România, a fost preluat de Bacău începând de marți, 2 mai, când s-a sărbătorit Ziua Națională a Tineretului. Evenimentul de predare a fost marcat de o Caravană a Tinerilor care a început la Timișoara pe 1 mai și a ajuns în Bacău o zi mai târziu.

La sosirea în oraș, aceștia au amplasat steagul Capitalei Tineretului din România pe clădirea Primăriei Municipiului Bacău. Ediția din acest an a programului Capitala Tineretului din România a primit Înaltul Patronaj al Președintelui României, Klaus Iohannis, recunoaștere care confirmă atât valoarea ideii care stă în spatele programului, cât și succesul fazei pilot.

Preluarea oficială a titlului a fost anunțată în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc pe 2 mai, în Bacău. Cu această ocazie, Guvernanța programului, formată din Consiliul Tineretului din România (CTR), Federația Tinerilor din Cluj (FTC), Grupul PONT și Banca Comercială Română (BCR), a lansat și competiția din acest an pentru desemnarea următoarei Capitale a Tineretului din România, în perioada 2 mai 2018- 1 mai 2019. Bacău este al doilea oraș din România care poartă titlul Capitala Tineretului din România, după Timișoara.



Programul național funcționează pe principii similare cu Capitala Europeană a Tineretului, titlu purtat de Cluj-Napoca în anul 2015. Oaspeții din Cluj și Timișoara prezenți la conferința de presă au precizat că vor fi în continuare parteneri în acest proiect și îi vor ajuta pe tinerii din Bacău să realizeze cu succes tot ce și-au propus în anul în care orașul nostru va fi Capitala Tineretului din România.

Interesant a fost că, în expunerea reprezentantului de la Cluj, Tudor Ogner, acesta a precizat că după ce Clujul a fost în 2015 Capitală Europeană a Tineretului, orașul transilvănean a înregistrat o creștere cu 21 % a turismului. Având în vedere acești indicatori, se speră ca și în zona Bacăului să se înregistreze anumite creșteri în unele sectoare de activitate, deocamdată fiind mult prea devreme pentru a fi specificate.

Sub sloganul „Colorează-ți generația”, evenimentele sub egida Bacău Capitala Tineretului vor debuta duminică în Piața Tricolorului când va fi marea festivitate de deschidere, care va cuprinde un târg de ONG-uri și un concert cu trupa Feelings, CTC și Golan. Pentru tot anul, este pregătit un calendar de evenimente ce poate fi consultat pe site-ul bacau2017.ro.

Obiectivul programului este să elaboreze strategii de dezvoltare locale pentru tineri și să-i implice activ în procesele decizionale din orașele lor pe teme ce țin de educație, cultură, politică demografică și alte domenii de interes pentru ei. De asemenea, își propune să stimuleze autoritățile publice locale și companiile private să susțină și să se implice în implementarea proiectelor propuse în cadrul programului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri