Bacau: Simulare de incendiul la unitatea de tancuri

    0
    FOTO: ISU Bacau


    Detașamentul de Pompieri Bacău a desfășurat împreună cu camarazii din cadrul Batalionului 631 Tancuri „OITUZ” și a Batalionului 635 Apărare Antiaeriană „Precista” un exercițiu în cazul producerii unui incendiu.

    Conform scenariului a fost simulată producerea unui incendiu la un obiectiv din cadrul Batalionului 631 Tancuri „OITUZ”, fapt pentru care a fost necesară intervenția rapidă a formațiunii de pompieri a unității în cooperare cu forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău.

     Bacau: Simulare de incendiul la unitatea de tancuri
    FOTO: ISU Bacau

    Exerciţiul a avut drept scop antrenarea forţelor participante în vederea reducerii timpilor operativi de intervenţie şi derularea operaţiunilor în condiţii de siguranţă pentru evitarea riscului de accidente în rândul personalului de intervenţie.

    De asemenea, prin intermediul acestui exerciţiu s-au urmărit însuşirea misiunilor şi atribuţiunilor ce le revin structurilor participante în cazul producerii unui incendiu, a modului de organizare şi desfăşurare a intervenției, precum și verificarea modului de cooperare între structurile de intervenţie.

     Bacau: Simulare de incendiul la unitatea de tancuri
    FOTO: ISU Bacau

    Acţiunile planificate s-au desfăşurat conform aşteptărilor şi au fost îndeplinite obiectivele privind aplicarea planului de intervenţie, precum şi cele privind verificarea modului de colaborare.



    Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

    LĂSAȚI UN MESAJ