Bacau: se stropeste contra tantarilor

0


Primăria Municipiului Bacău, prin Direcţia Salubrizare, Agrement, Parcuri, va executa, începând cu data de 29 iunie 2015, un tratament avio contra căpuşelor şi ţânţarilor.

Zborurile se vor desfășura în intervalul orar 05.00 – 10.30, timp de cinci zile. In cazul în care condiţile meteorologice vor fi nefavorabile, intervalul pentru efectuarea tratamentelor avio se va prelungi.

După finalizarea acţiunii, se va interveni cu zboruri intermediare în zonele cu vegetaţie abundentă, în parcuri şi zone traversate de cursuri de apă, urmând ca, în funcţie de necesităţi, să se efectueze şi un al doilea tratament pe întreaga suprafaţă a municipiului. Substanțele folosite sunt omologate și nu au efect dăunător asupra oamenilor și animalelor.

Pulverizarea aeriană va avea loc și în zonele cu vegetaţie abundentă: Insula de Agrement, Parcul Cancicov, Parcul Gherăieşti etc.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ