Avocat si politist, acuzati de luare de mita

0


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 09.02.2016 și până la data de 08.04.2016, față de inculpatul TANASĂ DRAGOȘ – CONSTANTIN, avocat în cadrul Baroului Bacău, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul STĂNCIULESCU MIRCEA ALEXANDRU, ofițer de poliție în cadrul Biroului 6 de Poliție Rurală Traian, județul Bacău, la data săvârșirii faptei, în prezent aflat în stare detenție, pentru executarea unei pedepse privative de libertate, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanțele procurorilor se arată că, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 12 — 14 ianuarie 2013, inculpatul Tanasă Dragoș — Constantin, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bacău, a intermediat pretinderea sumei de 1.500 euro, de către suspectul Stănciulescu Mircea Alexandru, de la o persoană (denunțător în cauză) cercetată într-un dosar penal instrumentat de lucrători ai Biroului 6 de Poliție Rurală Traian, jud. Bacău.

Ofițerul de poliție a pretins suma de bani respectivă pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, în sensul de a depune diligentele necesare în direcția soluționării favorabile a sesizării formulate pe numele denunțătorului, prin schimbarea declarațiilor date de părți sau neînregistrarea efectivă a dosarului penal.

Infracțiunea nu s-a mai concretizat, pentru că denunțătorul nu a reușit să mai facă rost de suma de bani pretinsă.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Tanasă Dragoș — Constantin trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,

b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,

d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,

e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,

f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului Tanasă Dragoș — Constantin și suspectului Stănciulescu Mircea Alexandru li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.

Precizăm că, ofițerul de poliție Stănciulescu Mircea Alexandru a fost trimis în judecată la data de 5 august 2014 de către procurorii anticorupție pentru infracțiuni similare (comunicat nr. 1162/VIII/3 din 5 august 2014).

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ