Avem bani de risipit

Anul de grație 2012. Ce poți face cu 50.000 de euro dacă vrei să cheltuiești aiurea și te gâdilă un pic și orgoliul de edil al Bacăului? Și mai ales dacă banii nu sunt din buzunarul tău, ci al tuturor băcăuanilor contribuabili?

Păi te apuci să ridici construcții mărețe, să dai identitate orașului. Cam acesta a fost resortul prin care în mijlocul intersecției de la Colegiul Economic s-a ridicat minunea căreia gura lumii i-a zis ba „furuncul”, ba „vulcan”, ba „farfurie zburătoare”. Și ne amintim bine că edificarea a fost cam dificilă și de durată. Nu avem a reproșa ceva arhitectului. Poate că lucrarea sa, un soi de fântână arteziană futuristă, cu beculețe colorate, ar fi fost apreciată într-o altă ipostază.

Însă aspectul final a lăsat multă lume cu gura căscată, poate de admirație, poate de consternare. Cu siguranță, pe șoferi i-a fericit de-a binelea, fiindcă furunculul a distrus vizibilitatea într-una dintre cele mai circulate intersecții din oraș. Și doar șoferii știu ce plăcut este când intri cu mașina în intersecția aceea și trebuie să ai capacități paranormale ca să vezi după colț, cum s-ar spune. Iar unii dintre șoferi n-au aceste capacități, așa că au făcut schimb de vopseluri de caroserie, între ei. Și de înjurături.

Nici despre firma executantă nu avem ce discuta, fiindcă, așa ca orice meseriași, au fost angajați cu acte în regulă, au muncit, și-au luat banul în mod cinstit și au plecat. Problema ar fi, mai degrabă, la cei care au avizat acest proiect, iar lista ce le cuprinde numele poate fi lesne consultată pe site-ul Primăriei Bacău, la proiectul de hotărâre cu numărul 41, de pe ordinea de zi a ultimei ședințe de consiliu local. Și sunt acolo ceva nume! Bașca, și cel al primarului de atunci. Nume avem, dar responsabil de cheltuirea banilor cine să fie? Probabil nu vom afla niciodată, nici măcar după demolarea ce va începe în curând.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"