Auzite ori citite

0


NU NOI SUNTEM PROPRIETARII TERMENILOR. Este o parafrază la spusele lui Mihai Eminescu: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră”. M-a dus cu gândul la acest adevăr o vorbă a unui demnitar român, care ne-a anunţat recent, la televizor, că şi-a propus să facă din corupţie „un brand de ţară”.

Până să percepem improprietatea termenului/sintagmei în contextul dat, ne-a surprins pe toţi rostirea /brand/ şi nu /brend/ şi l-am invocat pe George Pruteanu: „Brand scriem, brand citim; brend citim, brend scriem”.

Aşa ar fi normal, măcar pentru a diferenţia cuvinte pe care dicţionarele noastre le masează pe principiul „2 în 1”: brand1 „proiectil de aruncător de mine” şi, respectiv, anglicismul brand2 „marcă de produs al unei firme renumite”. (Am pus noi l de la al; în DEX, e a; aşteptăm şi sensul „model de produs/acţiune al unui stat”.)

Deosebirea ar produce-o pronunţarea /brend/ în al doilea caz, ceea ce face ca brand1 şi brand2 să fie omonime grafice. Pe de altă parte, simplificarea nu este posibilă de vreme ce noul termen abia a intrat în limba română (DEX-ul din 1996 nu-l include). Regula jocului cere ca noul venit să-şi facă un stagiu de câţiva ani în limba română, după care obţine dreptul de adoptat/adaptat.

Şi-acum, surpriza: demnitarul nostru se poate prevala de cele stipulate de DOOM2 (2005), care înregistrează brand o singură dată, fără precizări privind sensul sau rostirea. Deducem că ambele cuvinte – chiar dacă au, cum am văzut, sensuri mult îndepărtate – se scriu şi se rostesc fără nicio deosebire literă-sunet. Da, dar coordonatorul DOOM-ului, Ioana Vintilă-Rădulescu, a editat în 2009 propriul îndreptar, la Editura „Corint”, în care brand apare cu menţiunea „marcă” şi cu indicaţia de pronunţare /brend/. La fel procedase DEX-ul de după 1996, care încă de la început recomanda rostirea /brend/.

Abia acum, adevărata sau cea mai gravă eroare: sintagma „brand de ţară” are sens constructiv, în vreme ce „corupţia”, de alături, este o pacoste naţională. Coliziunea rezultată din întâlnirea plus-minus este impresionantă. S-a încălcat principiul proprietăţii termenilor, care există independent de voinţa noastră. Păcat de buna intenţie a demnitarului…

DESCHIDE URECHEA BINE! Se face reclamă la un produs de îngrijire a interiorului urechilor, dar de trei ori ajunge la noi un cuvânt inexistent în limba română: *propiul. Da, am auzit bine…

RETROgradare. După o excursie în Elveţia, un inginer băcăuan ni se plânge că ghidul (bucureştean) le-a spus turiştilor, la microfonul din autocar, că în acea ţară se vorbeşte retroromana. Nu a putut îndura cultura „urechistă” şi l-a corectat, chit că l-a supărat vizibil. Informat, concitadinul nostru le-a făcut şi celorlalţi pasageri o demonstraţie de erudiţie: în Elveţia (sud-vest), Italia (nord-est) şi în Alpii Dolomitici se vorbeşte retoromana sau ladina. Este una dintre cele zece limbi romanice, despre care se învaţă în liceu.

Are două dialecte de bază: romanşa şi friulana; din aceasta din urmă s-a cristalizat retoromana literară, una dintre cele patru limbi de stat ale Elveţiei. (Dacă ar fi să facem un reproş, acesta ar trebui îndreptat către autorii Micului dicţionar academic, din 2003, pentru o formulare cacofonică despre retoromani: „Populaţie romanică care trăieşte în…”)



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ