Autoritatile se pregatesc pentru CODUL PORTOCALIU

2

În conformitate cu avertizarea meteorologică nr. 22 din 28.06.2016, transmisă de Administrația Națională de Meteorologie – Centrul Meteorologic Regional Moldova, se instituie:
– COD PORTOCALIU în intervalul 28.06.2016, ora 14:00 – 28.06.2016, ora 23:00. Gradul de instabilitate atmosferică va fi foarte ridicat, iar local se vor cumula cantități de apă de peste 60 – 70 l/mp.
– COD PORTOCALIU în intervalul 28.06.2016, ora 23:00 – 29.06.2016, ora 11:00. Ploile vor continua să aibă caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 60 l/mp.

Dl. Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău, a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență cu începere de la ora 17:30 în vederea asigurării unui management adecvat pentru situația de urgență semnalată.

Autoritățile de resort, precum și conducerea municipalității sunt pregătite să facă față oricăror probleme ce ar putea să apară în timpul avertizării de COD PORTOCALIU.

Pentru asigurarea unui management adecvat al situaţiilor de urgenţă potenţial generate de fenomenele hidro-meteorologice periculoase, s-a luat măsura operaţionalizării Grupei Operative Integrate cu personal din cadrul structurilor MAI (ISUJ, IJJ, GMJ, IPJ).
Pentru sprijinirea acţiunilor de limitare și înlăturare a efectelor negative (inundații) posibil a se produce ca urmare a manifestării fenomenelor hidro-meteorologice periculoase prognozate, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dispus măsura suplimentării dispozitivelor constituite la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al judeţului Bacău, cu următoarele forţe şi mijloace, din cadrul structurilor subordonate din teritoriu, astfel:
din cadrul Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Ciolpani: patru motopompe transportabile/remorcabile şi opt pompieri militari;
I.S.U.J. Călăraşi: două motopompe transportabile/remorcabile şi patru pompieri militari;
I.S.U.J. Covasna: două motopompe transportabile/remorcabile şi patru pompieri militari;
I.S.U. Prahova: patru motopompe transportabile/remorcabile şi opt pompieri militari;
I.S.U.J. Harghita: două motopompe transportabile/remorcabile şi patru pompieri militari;
I.S.U.J. Ialomiţa: două motopompe transportabile/remorcabile şi patru pompieri militari.
Până la această oră nu au fost semnate probleme la nivelul judeţului Bacău.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

  1. Magirescule-,,,,pana la Fapte/mai bine sa ne rugam la Doamne~Doamne sa nu ploua abundent /ca si asa nu face nimica edilul & consilierii (sunt noi veniti in primarie! )

LĂSAȚI UN MESAJ