26 aprilie 2024
SportArgint și bronz pentru SCM Bacău

Judo/ Finala CN U16

Argint și bronz pentru SCM Bacău

Prima finală de Campionat Național, primele medalii pentru judoka SCM Bacău în 2017. La sfârșitul săptămânii trecute, în localitatea sibiană Cisnădie s-a desfășurat finala Naționalelor U16, la care SCM Bacău a cucerit patru medalii.

La individual, băcăuanii și-au adjudecat două medalii de argint prin Ianis Pravăț (50 kg) și Stefan Cremene (60 kg) și una de bronz prin George Crețu la 73 kg. Totodată, sportivii antrenați de prof. Aurel Chelariu au obținut bronzul si în concursul pe echipe între Euroregiuni, alături de Ianis Pravăț, Ștefan Cremene și George Crețu figurând sportivi de la CSȘ Gura Humorului și LPS Roman.

„Mă declar mulțumit de rezultatele obținute, chiar dacă, manifestând ceva mai multă atenție în momentele cheie, am fi putut avea un parcurs și mai bun”, a declarat antrenorul SCM Bacău Aurel Chelariu.



Weekend-ul acesta, judoka SCM Bacău vor reveni pe spațiile de luptă cu prilejul unei noi finale de Campionat Național, cea rezervată categoriei de vârstă Under 21, de la Drobeta Turnu Severin.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri