Daca la oras e agitatie mare inainte de Craciun, la tara, in schimb, orice gând e mai incet si inima-ti zvâcneste mai rar, la fel ca in urma cu un secol. Sarbatoare sau zi de lucru, oamenii isi pastreaza ritmul lor, usor taraganat, usor resemnat: “Da’ unde sa ne grabim?” intreaba, mirat, Dumitru Sirbu, 34 de ani, din Colonesti. Dimineata, el si Viorel Vizitiu s-au apucat de taiat lemne, iar acum s-au oprit sa-si traga sufletul.
Ce mare pregatire trebuie de Craciun? “Ca in fiecare an, taiem porcul, facem cârnati si sarmale, curatenia e gata, am varuit, am dus gunoiul, suntem pregatiti”, afirma Dumitru Sirbu. Viorel Vizitiu, 48 de ani, a taiat o oaie: “Cârnatii sunt pe culme, deja am mâncat un sfert din ei.” Post? Pai când tai lemne si rânesti la vaci, ai nevoie de putere! De bucate se ocupa sotia: “S-a pregatit de pe acum, face salata boeuf, tort si toate minunile care-s la moda acum.” Racituri nu, ca a facut de Sf. Nicolaie. “Porcul il taiem dupa Anul Nou, când se schimba vremea, spune Viorel. Asteptam sa ninga. Când e zapada, altfel merge o tuiculita, o sunculita…”
“Ratele mele, pioniere, cu cravate rosii”
Chiar daca afara e ceata si frig, tusa Aglaia, 84 de ani, din Iz. Berheciului, curata santul din fata curtii. E mica si firava, dar inimoasa si plina de umor. Cum era Craciunul pe vremuri, in tineretea ei? Se sprijina in bat, gânditoare. “E tare mult de atunci. Taiam porcul, faceam toba, chisca, cârnati… Acum tai porcul de pe lista”, spune Aglaia Brasoveanu, râzând. Are sase copii, “cinci ai mei si unul pe care l-am crescut, dar toti sunt prin lume”, la Brasov, Bacau, Piatra Neamt. “Curatenia am terminat-o, ca vine parintele cu Ajunul. M-a ajutat Elena, fata din Bacau.”
Prea multa mâncare nu face ca nu mai are din ce: “Mi-au mâncat dihorii si gainile, si ratele. M-am speriat când am deschis cotetul. Da’ ce s-o intâmplat, ratele mele-s pioniere? Toate aveau cravate rosii la gât!” Au supravietuit trei, care erau mai mici. “Le tai si fac mâncare proaspata. Nepoata mea aduce cozonac si gata pregatirea! Fata e studenta la Iasi, invata foarte bine. Ii dau, si eu, un million, din pensia mea.” Tusa Aglaia nu are televizor, doar un radio “care vorbeste singur”. Dupa o viata grea, acum nu vrea decât liniste: “Ma rog la Dumnezeu sa ne pazeasca de oamenii rai si sa ninga, ca e seceta mare!”
