Poliţiştii din judeţul Bacău caută un minor de 10 ani, care a dispărut de la locuinţa unchiului său, din comuna Săuceşti.

La data de 19 august a.c., minorul FLORESCU OCTAV VASILE, de 10 ani, din comuna Dagîţa, judeţul Iaşi, a plecat de la locuinţa unchiului său, din comuna Săuceşti, judeţul Bacău şi nu a revenit până în prezent.

Din cercetări, poliţiştii au stabilit că minorul a venit în vizită la unchiul său la data de 15 august a.c., iar ultima oară a fost văzut de un cioban pe raza localităţii Şerbeşti, comuna Săuceşti.

copilSemnalmente: înălţime 1,20 m. – 1,30 m, constituţie astenică, tuns foarte scurt, păr şaten, ochi căprui, faţă ovală.

La momentul dispariţiei, minorul era îmbrăcat cu un tricou de culoare gri cu imprimeuri, pantaloni trei sferturi, portocalii, iar în picioare purta şlapi din material plastic de culoare gri.

Persoanele care deţin informaţii ce pot ajuta la găsirea minorului sunt rugate să anunţe de îndată cea mai apropiată unitate de poliţie, să contacteze Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău sau să sune la numărul de urgenţă 112 ori la numărul 116.000 – Numărul de Urgenţă pentru Copii Dispăruţi.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ