Ajutoare sociale pentru bogati

1


Unul dintre argumentele pentru principiul conform caruia bogatii ar trebui sa beneficieze de scutiri de taxe este ca acestia, prin activitatea lor, creeaza locuri de munca. Argumentul a fost demontat, recent, de Robert Reich, fost ministru al muncii in administratia Clinton, care a spus ca, de fapt, locurile de munca sunt create de persoanele cu venituri medii, care cumpara produse si a caror cerere determina crearea capacitatilor de productie si, deci, locuri de munca. Totusi, unul dintre argumentele scaderii impozitului pe venit in România, de la 35-40 la suta la 16 procente a fost tocmai acesta, ca bogatii au nevoie de mai multi bani ca sa creeze locuri de munca.

Totusi, la zece ani dupa scaderea impozitelor pe venit – introducerea cotei unice, adica, observam o tendinta deranjanta: crearea de ajutoare sociale pentru bogati. Am scris ieri despre masura absolut scandaloasa de a se finanta scolile private cu bani de la buget; ni se spune ca asa e normal desi in UE finantarea unei institutii de invatamânt private cu bani publici este mai degraba o exceptie. Si asta pentru ca Statul trebuie sa asigure educatie gratuita pentru TOTI copiii, nu doar pentru câtiva.

Mai nou, s-a decis sa se elimine limita maxima a indemnizatiilor pentru cresterea copilului deschizând drumul unor magarii financiare cumplite deoarece indemnizatia de crestere a copilului se va calcula ca procent din intreg venitul unei persoane, indiferent ca e vorba de salarii, vânzari imobiliare sau altele. O viitoare mama care-si vinde o casa va obtine, astfel, de la stat, aproape inca o data valoarea imobilului. Ceea ce nu e deloc in spiritul ideii de la care s-a pornit atunci când s-a decis ajutorarea mamelor.

„Privatizarea beneficiilor si nationalizarea pierderilor” este pusa in practica in mod accelerat. Suntem intr-o situatia ciudata in care un Robin Hood pe invers ia de la saraci si da la bogati. Si o poate face deoarece „tinerii frumosi si liberi” vegheaza cu atentie la asta.

Pentru ca ideologia inoculata lor in ultimii ani – bogatii sunt bogati pentru ca muncesc si saracii sunt saraci pentru ca nu vor sa munceasca – nu e decât o alta forma de fascism deghizat in neoliberalism.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. Va raspun din nou,desi cu siguranta nu veti publica ce va scriu.Dumneavoastra privinti prin prisma economiei noastre,dar SUA are altfel de economie,cu centre de profit pe tot globul,acele centre de profit sint gestionate de cei bogati.Populatia cu venituri medii nu pot gestiona afaceri pe toata planeta.Consumul de care vorbiti este generat prin retragerea de capital de pe toata planeta,care la randul lor genereaza salarii mari(populatia de care vorbiti ca face consum) in economia tarii,astfel pot face consum.Sper ca ati inteles.Romania in acest moment nu mai dispune de centre de profit in strainatate,doar cateva milioane de cetateni care repatriaza mult mai putin decat a costat statul roman formarea lor.

LĂSAȚI UN MESAJ