26 aprilie 2024
EconomieAgenda fiscala a lunii

Agenda fiscala a lunii

Contribuabilii bacauani trebuie sa ajunga, luna aceasta, la ghiseele Fiscului, pentru a depune mai multe declaratii fiscale. In septembrie, sunt nu mai putin de patru termene finale pentru a face aceste demersuri, ultimul fiind chiar finalul acestei luni, 30 septembrie. Pe lânga formularele si platile efectuate in mod regulat, trebuie achitata a doua rata a impozitului pe constructiile speciale pâna pe 25 septembrie. In plus, in aceasta luna, trebuie achitate si CASS aferente trimestrului al treilea si semestrului intâi.

Data de 25 septembrie este termen scadent pentru efectuarea platilor anticipate de impozit, pentru trimestrul III 2014, de catre persoanele fizice care obtin venituri din activitati independente, din cedarea folosintei bunurilor (cu exceptia veniturilor din arendare sau veniturilor prevazute la art. 52 pentru care plata anticipata se efectueaza prin retinere la sursa sau pentru care impozitul este final); efectuarea platii contributiilor sociale, pentru trimestrul III 2014, de catre persoanele fizice, prevazute la art. 296^21 alin. (1) lit. a) – e), i), care obtin venituri din activitati independente si din cedarea folosintei bunurilor (cu exceptia veniturilor din arendare sau veniturilor prevazute la art. 52 pentru care plata se efectueaza prin retinere la sursa); efectuarea platii celei de-a doua rate (50%) din impozitul pe constructii datorat în 2014, care a fost declarat integral prin declaratia 100 pâna în 25 mai 2014 (termen în care s-a platit si prima rata).

Data de 30 septembrie 2014 este termen scadent (anual) pentru depunerea formularului 318 – Cerere de rambursare a taxei pe valoarea adaugata pentru persoanele impozabile stabilite în România, depusa potrivit art. 147^2 alin. (2) din Codul fiscal, pentru rambursarea TVA achitate pentru importuri si achizitii de bunuri/ servicii în alt stat membru în anul 2013; depunerea formularului 313 – Cerere de rambursare pentru persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România, stabilite în afara Comunitatii, pentru rambursarea taxei facturata de alte persoane impozabile si achitata pentru bunurile mobile livrate sau serviciile prestate în beneficiul solicitantilor în România, precum si a taxei achitate pentru importul bunurilor în România, pe o perioada de minim trei luni sau maxim un an calendaristic sau pe o perioada mai mica de trei luni ramasa din anul calendaristic precedent.



Restul obligatiilor declarative si de plata se repeta lunar sau trimestrial, dupa caz, având termene scadente 5 septembrie, 10 septembrie, 15 septembrie si 25 septembrie. In plus, desi nu sunt declaratii fiscale, pâna pe 25 septembrie, trebuie raportate si platite obligatiile pentru Fondul de mediu. Nu trebuie uitat nici nou-introdusul impozit pe constructiile speciale, rata a doua.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri