Nu l-am intâlnit niciodata pe Seche. Ne cunosteam, probabil, doar din fotografii. Fotografiile nu mint niciodata, pentru cei care stiu sa le citeasca. Gândindu-ma la el, acum, când se plimba altfel printre noi, imi aduc aminte de zisa lui Voltaire: „Satira minte cu privire la oamenii importanti, in timpul vietii lor, iar elogiul minte dupa moartea lor”. Motiv pentru care n-am sa-l elogiez. L-as jigni.
A fost iubit, adorat, hulit la nivelul cel mai inalt. Ce-si poate dori mai mult un om? Si hula este un semn de respect. Am vazut tribunele unui stadion arhiplin scandându-i numele si am fost un pic invidios. Seche n-a trait. Pur si simplu a fiintat atât de intens, de vulcanic, incât aveai impresia ca ardea ca o torta; ardea clipele. Pentru el, timpul nu trecea; ardea. Si nu oricum: in flacari de poveste. Seche nu era trup. Era o flacara fara de odihna. Mereu locuit de avânturi, de neastâmpar, de proiecte, a uitat, probabil, uneori, aidoma multora dintre noi, ca omul este cel mai scurt drum dintre viata si moarte, ca boala este modul in care moartea iubeste viata, iar individul teatrul acestei slabiciuni. Alteori, in fotografiile mele, Seche imi apare ca un fluviu nabadaios care niciodata nu poate sta linistit in matca sa; e mereu revarsat peste albie. Cred ca n-a cunoscut ideea de repaos. Prin vene nu-i curgea, cu siguranta, sânge, ci un mare si fara de leac neastâmpar uman.
Am vorbit in nenumarate rânduri cu profesorii copiilor familiei Dumitru Sechelariu si am auzit doar cuvinte de mare respect despre ei. O vorba rea n-am auzit. Nici macar neprietenii n-au indraznit sa cârteasca pe aceasta relatie. O cunosc pe Laudeta Sechelariu si, nu este niciun secret, am o mare admiratie pe caracterul sau de exceptie. Dragostea si moartea, i-as spune lui Seche, sunt singurele elemente prin care omul atinge infinitul. Acum, stiut fiind ca a avut pe cine/de ce iubi si de cine fi iubit, cu siguranta a atins acest infinit. Mort cu adevarat este doar acela de care nimeni nu-si mai aminteste. In cazul lui Seche nu va fi vorba despre asa ceva. El va avea statutul acelor personalitati la care fac referire toti: si cei care sunt, dar si cei care nu sunt de acord cu el. E un reper.
Sunt mâhnit din cauza faptului ca moartea unui om este mai mult treaba supravietuitorilor, decât a lui. Daca lucrurile ar putea sta si altfel, Seche, omul care a trait asumându-si mereu poveri peste poveri, ar lua si povara acestei dureri asupra lui, n-ar lasa-o pe umerii copiilor si sotiei, pe umerii familiei. Dar cred ca familia stie asta si… Si poate ca i-ar linisti pe cei dragi facând haz de necaz, aidoma lui Marin Preda. „Moartea este un fenomen simplu in natura. Doar oamenii il fac inspaimântator”… Si poate ca Seche i-ar mai linisti pe cei dragi si cu vorbele eseistului: „A muri inseamna a te muta intr-o stea”. Steaua in care s-a mutat va fi, neindoielnic, usor de reperat, pentru ca va pulsa altfel, datorita neastâmparului proverbial al locatarului sau… Cei dragi cred ca deja au si vazut aceasta stea.

Ion Fercu


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ