26 aprilie 2024
ActualitateA condus băut şi fără permis

A condus băut şi fără permis

La data de 15 mai a.c., poliţiştii de la Postul de Poliţie Letea Veche, în timp ce desfăşurau activităţi de patrulare pe raza comunei, pe DC Siretu din localitate, au identificat un atoturism condus de o persoană de sex masculin, de 24 de ani, din localitate, despre care aveau cunoştinţă că nu posedă permis de conducere, acesta fiindu-i reţinut.

Poliţiştii au procedat la urmărirea autoturismului, identificându-l oprit pe marginea părţii carosabile iar în interior, pe bancheta din spate aflându-se conducătorul auto în cauză.
De asemenea, poliţiştii au constatat că la volan se afla o altă persoană de sex masculin, de 48 de ani, din aceeaşi localitate, care la momentul depistării ocupa locul din dreapta faţă, în calitate de pasager.
Tânărul de 24 de ani a fost condus la sediul unităţii de poliţie întrucât se afla într-o stare vădită de ebrietate şi nu poseda permis de conducere.

În acest timp, bărbatul de 48 de ani a avut un comportament recalcitrant, a adresat injurii echipajului de poliţie şi l-a instigat pe conducătorul auto să nu recunoască faptul că a condus autoturismul în cauză şi să declare că de fapt el este cel care se afla la volanul autovehiculului.



Întrucât bărbatul a început să se manifeste violent, a fost imobilizat şi încătuşat de poliţişti, care l-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1100 de lei.

Tânărul de 24 de ani a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, faţă de tânărul de 24 de ani a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a poseda permis, iar bărbatul de 48 de ani este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredinţarea unui vehicul, în vederea conducerii, unei persoane care nu deţine permis.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri