Chiar dacă s-au făcut publice și online, unii elevi au vrut să își vadă notele din tabelele de la avizierul școlii / foto: Liviu Maftei

Ieri dimineață s-a organizat prima probă scrisă la Bacalaureat, iar pe la prânz, Ministerul Educației a afișat și primele rezultate ale examenului de Evaluare Națională, conform calendarului de desfășurare.

Probele scrise au fost susținute de absolvenții claselor a VIII-a săptămâna trecută. În Bacău din cei 4.679 de elevi prezenți (din 4.935 de înscriși), 3.586 au primit note peste 5 (cinci), ceea ce rezultă un procent de 76,64 %, aproape de media națională care este de 76,9%. Județele cu cele mai mari medii sunt: Brăila (92.4%), Cluj (90%), Prahova (87.6%) și Galați (85.5%), alături de municipiul București cu 89.3%. Contestațiile au putut fi depuse tot ieri, până la ora 20.00, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 30 iunie.

În conformitate cu prevederile metodologice, în urma evaluării lucrărilor contestate, nota inițială se poate modifica, după caz, prin creștere sau descreștere, prin nota acordată la contestații. Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestații este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferență între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații.

16 medii de 10 (zece)

Din cei 467 de candidați notați cu 10 pe linie la nivelul întregii țări, 16 sunt din județul nostru. Este vorba despre (în ordine alfabetică): Delia Balan, de la Școala Gimnazială „George Enescu” Moinești, Carmen Blănaru, de la Școala Gimnazială Sascut, Diana Botezatu, Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Comănești, Raluca Cîrlan-Petcu, Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, Ioana Crăciun, Școala Gimnazială „Scarlat Loghin” Dofteana, Ștefania Dorobăț, Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, Daria Drăgan, Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești, Ștefania Enache, Școala Gimnazială nr. 10 Bacău, Andrei Gava, Școala Gimnazială nr. 10 Bacău, Antonia Goriuc, de la Școala Gimnazială „Scarlat Loghin” Dofteana, Ioana Harapu, Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Comănești, Carina Ivu, Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău, Daria Lupașcu, Școala Gimnazială nr. 10 Bacău, Mara Postolache, Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” Bacău, Elena Savin, Școala Gimnazială „Miron Costin” Bacău și Radu Ursache, Școala Gimnazială „Mihai Dragan” Bacău. Ei sunt urmați de alți 7 elevi care au mediile 9.95, și încă 8, cu media 9.92.

Sub linie

Sunt însă și aproape 1.100 de elevi care au note sub 5(cinci), dar care pot fi ceva mai norocoși, la admiterea in liceu, dacă își vor mai mări notele la contestații. Ultimele note pe județ sunt în general din mediul rural, din Gheorghe Doja, Blăgești, Răcăciuni, Pâncești sau Valea Seacă.

Media generală obținută la Evaluarea Națională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învățământul liceal de stat. Anul acesta, media de admitere în liceu este media ponderată între media generală la Evaluarea Națională (reprezentând 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (reprezentând 20%).

Conform Calendarului admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2017 – 2018, admiterea în liceu se face în continuare prin repartizarea computerizată a absolvenţilor clasei a VIII-a, în funcție de media de admitere și de opțiunile înscrise în fișa de admitere. Repartizarea se face într-o singură etapă (12 iulie). Candidaţii care au participat şi au rămas nerepartizaţi în urma primei etape vor fi repartizaţi de către comisiile de admitere judeţene pe locurile rămase libere, în perioada de rezolvare a situaţiilor speciale (a doua etapă).


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

  1. Pai daca suntem niste retardati acceptand niste politruci corupti sa distruga tara. E jale ce coruptie acopera Isj Bacau in scoli si licee. Asa-i ordinul de la Bucuresti, de la partide, de 27 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ