71 de ani de la Actul de la 23 august 1944

0
Soldati rusi, in fata Palatului Administrativ din Bacau, august 1944


La 23 august 2015 se împlinesc 71 de ani de când România ieșea din alianța cu Puterile Axei (Germania, Italia și Japonia), declara încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaților (Franța, Imperiul Rus, Marea Britanie, Italia și Statele Unite ale Americii) și declara război Germaniei naziste și Ungariei horthyste.

La 23 august 1939, cu câteva zile înainte de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, Germania nazistă și Uniunea Sovietică au încheiat Pactul Ribbentrop-Molotov. Prevederile protocolului adițional (anexele secrete) stabileau destinele țărilor baltice (Estonia, Lituania și Letonia), Finlandei, Poloniei și României.

După semnarea de către Franța a armistițiului cu Germania, la Compiegne, la 22 iunie 1940, prin notele ultimative din 26 și 28 iunie 1940, guvernul Uniunii Sovietice a rupt granițele românești, ocupând teritoriile Basarabiei, Nordul Bucovinei și Ținutul Herței (44.500 kmp și o populație de 3,2 milioane locuitori din Basarabia, respectiv 6.000 kmp și o populație de 500.000 de locuitori din Nordul Bucovinei).

Rapturile teritoriale au continuat prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, când Ungaria horthystă a ocupat 44.492 kmp, respectiv nord-estul Transilvaniei, cu o populație de 2.667.000 locuitori. Prin tratatul din 7 septembrie 1940, de la Craiova, Bulgaria a încorporat județele Durostor și Caliacra, cu o suprafață totală de 6.921 kmp și aproximativ 410.000 locuitori.

La 22 iunie 1941, România a intrat în război, alături de Germania împotriva URSS, în vederea reîntregirii teritoriului său. Mareșalul Ion Antonescu a ordonat armatei să treacă Prutul și să elibereze Basarabia și Nordul Bucovinei. Acțiunea de eliberare a fost finalizată la 26 iulie 1941, eveniment care a fost salutat cu satisfacție de opinia publică românească. În acțiunile din această perioadă au fost angajați peste 450.000 de militari români.

La 16 octombrie 1941, după două luni de lupte grele și mari sacrificii, trupele Armatei a IV-a române au cucerit Odesa. Pierderile Armatei Române s-au ridicat la 92.545 militari, dintre care 17.729 morți și 63.345 răniți și 11.471 dispăruți. Între 15 iunie 1942 și 3 februarie 1943, unități militare române au fost introduse succesiv în luptele din Caucaz și Cotul Donului — Stalingrad, unde au acționat în condiții deosebit de grele de climă și de lipsuri materiale. Din cei 228.072 de ostași cât avea cele două corpuri ale Armatei Române (a III-a și a IV-a) au murit peste 150.000.

Preocupările românilor în ceea ce privește scoaterea țării din război au crescut în intensitate către sfârșitul anului 1943, prin canalele deschise la Ankara și Stockholm. În aprilie 1944, guvernul sovietic transmitea condițiile ”minimale” de armistițiu: frontiera din 1940, despăgubiri de război, revenirea Transilvaniei sau a ”celei mai mari părți a ei” la România. Guvernul român a respins condițiile de armistițiu la 15 mai.

La 20 august 1944, trupele Frontului 2 Ucrainean conduse de mareșalul Rodion Malinovski au declanșat ofensiva pe direcția Iași-Chișinău. Peste două zile, sovieticii se aflau pe linia Târgu Neamț-Huși-Chișinău, făcând o puternică spărtură în frontul germano-român din Moldova. Se demonstra, astfel, că țara noastră se afla la capătul rezistenței. Generalul Friessner a cerut continuarea rezistenței pe linia fortificată Focșani-Nămoloasa-Galați, lucru cu care, în general, mareșalul a fost de acord.

În dimineața zilei de 23 august 1944, politicianul Gheorghe Brătianu a făcut un nou demers pe lângă mareșal, în vederea încheierii neîntârziate a armistițiului.

La orele amiezii, mareșalul Ion Antonescu a fost în audiență la regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), declarând că este dispus să semneze armistițiul după stabilizarea frontului și obținerea acordului lui Hitler. În aceste condiții, la ora 16.30, regele Mihai I a ordonat demiterea și arestarea mareșalului Ion Antonescu, conducătorul statului, și a principalului său colaborator, Mihai Antonescu, viceprim-ministru.

La ora 22.30, prin Proclamația către țară, difuzată de posturile de radio, regele anunța „ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite”. În același timp, s-a anunțat formarea unui guvern de uniune națională care a fost însărcinat cu încheierea păcii cu Națiunile Unite: „din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite”.

Comentând desfășurarea evenimentelor din august 1944 din România, radiodifuziunea britanică relata chiar în 23 august: „gestul României va avea efecte profunde”, iar postul de radio american din Europa, din aceeași seară, sublinia: „De acum înainte România este un nou aliat în tabăra Națiunilor Unite, ea manifestând voința de a se alătura la lupta care se duce împotriva inamicului comun”.

Începând din aceeași seară, Armata Română a trecut la lupta antifascistă. În perioada 23-28 august, lupte grele s-au dat pe Valea Prahovei, în porturile dunărene, în Dobrogea, Muntenia și Oltenia. Capitala a fost teatrul unor puternice lupte între forțele germane și trupele române. Lupte grele s-au dat la Școala superioară de Război, Prefectura din Ilfov, bariera Rahova, pădurile Băneasa și Otopeni. În urma operațiunilor militare au fost capturați 6.700 de militari germani, dintre care șapte generali și 358 de ofițeri. La 28 august, Bucureștii erau eliberați prin forțe proprii.

Semnarea Convenției de armistițiu a avut loc, la Moscova, la 12 septembrie 1944, care declara România o țară înfrântă în război, consacra anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 și impunea plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 milioane de dolari, urmând a fi achitate în decurs de șase ani, în produse petrolifere, lemnoase etc. A fost declarat nul Arbitrajul de la Viena ”Transilvania sau cea mai mare parte a ei” revenind României.

Prin eliberarea orașelor Carei și Satu Mare, la 25 octombrie 1944, s-a încheiat eliberarea întregului teritoriu transilvan.

În cursul războiului din Est, Armata română a suferit pierderi de 624.740 militari (din care 71.585 morți, 243. 622 răniți și bolnavi, 309.533 dispăruți).

Participarea României la războiul antifascist a continuat până la 12 mai 1945, perioadă în care ostașii români, în cooperare cu armata sovietică, au luptat pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei.

AGERPRES



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ