Inca 3 zile fara apa! O noua AVARIE la Scorteni!

111


Câteva ore, atâta a durat minunea de la robinete. Unii bacauani au avut apa pâna la orele prânzului, dupa care, o noua avarie, de mai mari dimensiuni decât cea de luni noapte s-a produs, de aceasta data in zona Scorteni.

Totul s-a intâmplat in timpul sedintei de Consiliu Local in care, culmea, fusese chemat chiar directorul Companiei de Apa Bacau sa dea cont despre avaria care a afectat populatia de luni noapte pâna miercuri dimineata. Primarul Cosmin Necula a parasit sedinta si s-a deplasat la locul unde s-a produs avaria.

„Chiar daca reumplerea tevilor s-a facut treptat, in acest punct teava a cedat. Practic, un tronson intreg de conducta magistrala de apa a bubuit, presiunea apei a aruncat armatura conductei”, a declarat primarul Cosmin Necula.

Acesta sustine ca in acest moment angajatii Companiei de Apa au adus tronsonul de teava pentru a-l pune in locul celei care a explodat. Dar, lucrarile vor dura, ceea ce inseamna ca orasul ramâne fara apa cel putin doua zile, daca nu trei.

Intre timp, ca o masura complementara pentru cei care nu au apucat sa isi faca macar o mica rezerva de apa, primaria va pune la dispozitie cisterne cum a facut si in cursul zilei de marti.

 Inca 3 zile fara apa! O noua AVARIE la Scorteni!

Acestea sunt în următoarele locuri:

– Str. Mioriței (Liceul PTTR)
– Str. Războieni (Starea Civilă)
– Str. Gării (Gară)
– Str. Aeroportului / Str. Republicii
– Complex Aviatori
– Narcisa / Potcoava
– Piața Sud
– Str. Cornișa Bistriței / Str. P. I. Andreescu
– Str. Stadionului / Str. Miron Costin
– Bulevardul Alexandru Cel Bun (Adriatica)
– Biserica ”Sfântul Nicolae”
– Str. Neagoe Vodă / Str. Martir Horia
– Str. Banca Națională / Str. Mioriței
– Str. Aprodu Purice

În această seară la ora 21:00 va avea loc o ședința a Consiliului Local pentru aprobarea unei hotărâri pentru deblocarea fondurilor destinate situațiilor de urgență în vederea distribuirii de apă POTABILĂ către cetățeni, în puncte de repartizare pe lângă cele de apă NEPOTABILĂ.

Si in 2015 bacauanii au trecut prin acelasi tip de experienta. Mai intâi la inceputul lunii ianuarie, când un segment al magistralei a cedat la imbinari, in zona Darmanesti. Culmea, era vorba despre conducta noua, montata cu fonduri europene care a cedat pentru prima data in patru ani. Orasul a ramas fara apa trei zile.

Urmatoarea avarie majora a avut loc in luna mai. Conducta a cedat in zona Valea Budului, iar reparatiile au durat, din nou, trei zile. Oamenii au avut apa cu program.

Iar aici vorbim doar de avariile majore, nepunând la socoteala alte intreruperi de mai mici dimensiuni.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

111 COMENTARII

  1. cata incompetenta!!!oameni buni eu nu am apa de 36 ore!!!dimineata nu aveam apa cand am plecat la servici!!!

    DEMISIA!!!Domnule primar?va rog sa luati masuri stiti de ce?pentru ca au stat pe lefuri mari fara sa fac nimic!!!trebuiau sa realizeze un proiect de rezerva!!! acum stam ca in evul mediu fara apa de atata timp.FRUMOS DOMNULE GAINA!!!

  2. Lucrari facute de mantuiala, cu bani multi. Poate ca DNA ar trebui sa se sesizeze. Nu putem uita faptul ca apa s-a scumpit in urma cu 1/sau 2 ani.

  3. Dati drumu la apa ca ma … in fata sediului CRAB si arunc cu pungi de rahat pe casa lui Gaina.Nu am prins apa deloc ca stau la etajul 4 si acum au luat apa din nou.Sper sa se sinucida.

  4. Apa se va da de Anul Nou ! …..cate un pahar de familie………..
    Cu salutari de la toti fostii si actualii primari ai Bacaului care au muncit/munceeeeeeeeeeeeeeeeeeeeesc pe rupte pentru Dvs. , dragi bacauani !
    Desigur, conturile lor sunt mai faine decat ale Dvs., da’ asta e doar un amanunt !
    Platiti impozitele si taxele locale si republicane si veti primi………….asigurari de bine. De la primari-prezidenti-parlamentari-guvern & co. Sunt cu totii niste……………..stiti voi ce !!!

  5. Cum este posibil așa ceva? Apa s-a scumpit,asociatiile trag pe turta lor și acum iar fără apă? Da primarul merge la fata locului,pentru ce? Sa apară la TV? Sau să dea bine la public?Mai bine s-ar gândi la o soluție ptr rezolvarea problemei,macar pe viitor .

  6. sunteti deacord ca trebuie sa iesim in strada si sa cerem demisia incompetentului GAINA?pentru ca in toti acesti ani a dormit in birou in loc sa faca proiecte-alternativa la aceste situatii.
    Cine da tonul la protest?anuntati fratilor cu mic cu mare sa iesimin starda…..

    • Sunt de acord.Toti in frunte cu Primarul.Anuntat si facut mobilizare generala prin toate caile.Facebook cel mai util.Hai.Sau doar vorbe.In seara asta sau maine la orice ora.De acord.Hai adunareaaaaa

  7. treaba de 2 bani , de la persoanele care se ocupa cu asta , pana la lucrare si materiale. faceti va naibii o pagina de facebook si anunatati in timp util , asa ar afla mai multa lume si mai repede si s ar putea macar pregati pentru incompetenta voastra

  8. degeaba trimitem mesaje si ne vaicarim….ne meritam soarta….oare cui ii pasa de prostime…!!! ce conteaza este sigur banii nostri pe impzite si voturil….d-le primar in zona Republicii ,Bicaz, Proiectantului apa oricum nu ajunge cu si fara avarii…acest director ar trebui sa-si dea demisia sau chiar demis…..incompetenta se plateste intr-un stat care se doreste a fi civilizat…

  9. Alo, da chiar ne iei de prosti dle Primar? De unde … vrei sa imi fac rezerva de apa, cand nici nu am avut de luni? Ne iei la misto ? Maine dimineata ma …in punga si o aduc in fata Primariei si CRAB. Dar chiar am ajuns prostii vostrii !!!!

  10. Acum avaria e la Scorteni? Parca era la Luncani! Vai de capul vostru impotentilor! Niste demisii, ceva? De unde mama dracului rezerve de apa daca ati oprit-o brusc!Ar trebui sa mergem cu pungi pline de rahat in curtea RAGC. Dati apa macar cu program idiotilor!Apa plata la magazine e de la 7 lei in sus ca aia ieftina s-a terminat ieri dimineata! O plateste Gaina?

  11. Nu doar dl Găină trebuie sa răspundă ci toată echipa, prea îmbătrânesc unii in posturi si funcții. Sunt prezenți la fata locului de la Dir. general , adjunct si toți cei pe care noi ii platim din taxe ? Dorm liniștiți seara când stiu ca datorită lor se sparg țevi neschimbate de zeci de ani? Normal ca acum par mulți bani ca sa le schimbam dar de ce nu au făcut o din timp, pas cu pas, program pe termen lung. Nu, ca la romani:cât o sa țină bine, când o ceda vedem noi. De aceea totul in tara asta miroase , care unde ajunge nu știe cum sa fure si cum sa si aranjeze neamurile, apoi daca dacă vine DNA ul lasa ca avem provizii. Unde esti tu Tepes sa mai tragi in țepe pe câțiva. Poate se mai răzgândeau vreo câțiva romanasi italieni sa rămână acasa, dar când au vazut cum stam cu apa vor fugi fără sa se mai uite înapoi. Deci… Înainte la bidoane!

  12. Domnule Gaina, sunteti instalat la conducerea CRAB de tandemul Benea – Stavarache ( un urmarit penal si un condamnat penal). Defectiunile produse la reteau de apa sunt mai dese decat ploile, deci nu putem face rezerve de apa dupe dorinta dumneavoastra.
    Au fost accesate fonduri BERD si Europene, a fost refacuta reteaua de apa pentru ca Bacaul sa beneficieze de conditii civilizate. Pentru toate astea dar si pentru leafa dumneavoastra si a celorlalti directori a fost majorat pretul la apa fiind in acest moment cel mai mare din tara. Dar furnizarea cu apa curenta este mai deficitara decat pe timupul comunistilor.
    Este necesar, in momentul de fata, sa faceti un gest de onoare si sa va inaintati demisia, ca prim pas si apoi sa va depuneti memoriile la DNA cu spagile primite si date pentru achizitiile efectuate si pentu numirea in functie.
    Domnule Necula sunteti primarul orasului Bacau, sunteti un om tanar cu o noua viziune (cel putin asa cred, chiar daca faceti din cel mai corupt partid PSD) Vrem sa vedem o luare de pozitie in CA al CRAB sa cereti destituirea actualului Management al CRAB, si inlocuirea lui cu unul competent bazat pe angajamente asumate prin contractul de Management si a unui Plan de Afaceri realist si documentat. chia daca domnul Gaine nu face parte din cei 30 de directori din Primarie pe care ” ii voi schimba imediat dupa alegeri” este platit totusi de cetatenii Bacaului care v-au incredintat conducerea orasului pentru 4 ani.

  13. Fara cuvinte ! Niste CRIMINALI. Tin un oras intreg sub asediu. Oare ce face Directia de Sanatate Publica? Nu se ia nici o masura. Sa care apa la etajele superioare Gaina , nu oamenii bolnavi si batranii. De ce nu se fac anchete si sa se traga la raspundere cei vinovati. Nu se face nimeni vinovat oare? Este numai GHINION, OARE?

  14. Diseara la ora 19 ne adunam la PROTEST!!!!
    NU SE POATE ASA CEVA!!
    CINEVA TREBUIE SA PLATEASCA!
    HAIDETI LA PROTEST!!
    ORA 19 IN FATA PRIMARIEI

  15. Suimati bacauani, eu va sfatuiesc sa faceti demersuri pentru ca orasul Bacau sa fie declarata localitate calamitata. Sunt intrunite suficiente conditii. Eu am vorbit si cu Dl Necula si a promis ca va inainta asta ca si propunere in sedinta de consiliu local.

  16. Apa de calitate pentru bacauani

    Apa potabila a reprezentat in ultimii 20 de ani una dintre cele mai mari probleme ale municipiului Bacau. Imbunatatirea calitatii apei in oras a fost si una dintre marile provocari ale ultimilor opt ani. Prin proiectul “Imbunatatirea sistemelor de alimentare cu apa, colectare si tratare a apelor uzate in municipiul Bacau” s-a reusit atragerea de importante fonduri europene si constructia unei noi aductiuni de apa. Peste 52.000.000 de euro, dintre care 39.000.000 de euro nerambursabili, au fost alocati pentru cresterea calitatii apei. Fondurile au fost atrase prin programul ISPA. Compania Regionala de Apa Bacau a finalizat lucrarile de investitii la conducta de aductiune Valea Uzului. Investitia este cunoscuta sub denumirea „Constructia si reabilitarea aductiunii principale care face legatura intre Bacau si sursa de apa de suprafata lacul Poiana Uzului” si urmareste ca municipiul Bacau sa beneficieze de apa potabila de foarte buna calitate si la un pret de productie mai mic. Noua captare a apei brute este situata la baza barajului de la Poiana Uzului, apa fiind transferata gravitational de la Poiana Uzului la cel mai inalt punct, Moinesti, situat la 20,3 km fata de punctul de captare. O noua statie de pompare din apropierea acestui punct va compensa temporar insuficientele „naturale” ale debitelor gravitationale in concordanta cu nivelul apei din lac si ale cerintelor temporare de apa ale municipiului Bacau. O unitate de preoxidare situata in acelasi loc va limita dezvoltarea in interiorul conductei a biofilmelor, care ar putea deveni excesiva luind in considerare lungimea totala a aductiunii de aproximativ 62 km. In continuare transferul apei dinspre Moinesti catre microhidrocentrala Stejaru de Jos se face printr-o conducta de 23,6 km, iar de aici apa bruta este transportata gravitational prin conducta deja existenta, reabilitata la intrarea in statia de tratare Barati.

  17. Da. Haideti la PROTEST!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! suntem luati de prosti.RUSINE! dl.Gaina.Sunteti director de atatia ani. Trebuia sa luati masuri.RUSINE!

  18. 5 zile fara apa curenta? eu cred ca „descultii” aia de la CRAB pot mai mult de atat. Cucoanele aea de la dispecerat pot incasa in indolenta lor mult mai multe „plangeri” – asta in cazul in care nu-ti inchid telefonul cand le ceri numele ca sa stii si tu cu cine ai vorbit. Acum seros, anuntam inca o avarie cu o nonsalanta greu de imaginat,”rugam cetatenii sa-si faca rezerve…..” Pe bune? nu as reusi aceasta performanta nici daca mi-as dori cu ardoare intr-o zi normala, cand se opreste apa incepand cu ora 23:00 -REPET in conditii normale. Domnu Gaina ne raionalizeaza apa ca pe vreme comunismului si de aici pot trage doua concluzii: Ori d-l Gaina se crede Ceasusescu si-si permite orice ori d-l Sechelariu a avut dreptate si suntem niste GUVIZI ! Pam-Pam!

  19. Pai daca prietenia Benea/Gaina/Stavarache via Apostol s-a transformat in axa Brasoveanu/Gaina/Necula ce nevoie mai e de competenta.
    Fraiericii de la CRAB s-au grabit ca fata mare la deschis vanele sa umple conducta dupa ce au carpit avaria de la Barati, nerespectand protocolul pe care il invata in anul 2 orice student de la Instalatii sau Hidro.
    Nea Gaina, cand deschizi prea rapid o vana apare lovitura de berbec, managerul lui peste! Si crapa conducta, din cauza de suprapresiune. La concursul masluit de manager, unde amicul tau director la Apaserv PNeamt, Dughir ti-a tinut trena ca si concurent, nu te-au intrebat de protocolul de umplere al conductelor?

    • Ăsta-i adevărul pe care nimeni nu-l recunoaște!!! Se putea aștepta cu revenirea presiunii până după-amiază.Cine își asumă încălcarea procedurii de reumplere a conductei ??????

  20. nu ne luati de prosti „rezerva”de unde dracu ?ca nu a curs de loc la selgros etajul 4 macar faceti un program ceva ca …….si vi le aducem la primarie

  21. Si ce ar trebui sa facem noi cei care avem copii mci,la care apa este esentiala pentru curatenia lor????? Au nevoie de apa zilnic, dar bine ca platim facturi de 100 de lei lunari!!!!!!
    Poate unii dintre noi sunt monoparentali si cum ar trebui sa acre apa pusa la dispozotie, cum sa o care acasa????
    As mai avea o intrebare. Exercitiile comerciale din Bacau care ofera populatiei produse alimenatre de unde isi vor procura apa???/ Ce garantie avem ca acea apa folosita la prepararea produselor este una potabila???? Banuiesc ca nu isi vor intrerupe activitatea si astfel sa aiba pierderi in gestiune: Mai cumparam covrigi si pizza si alte cele la copiii?????

  22. Primarul, Viceprimarii, Consiliul Local, Prefectul, Subprefectul, Consiliul Judetean, pe toti sa ii aduceti in balconul Prefecturii si sa plece de acolo cand le vom da noi , alegatorii, voie.
    Sa raspunda si sa primeasca si „laudele”.
    Vor pleca de acolo doar cand va curge apa potabila in regim normal, prin investitia platita cu bani frumosi pentru aductiunea de la Valea Uzului.

  23. domnule primar când va făceați campanie toți erau incompetenți dar dumneavoastră cel mai bun! acum ce faceți?! v.ați deplasat la fata locului ca sa ce? sa va faceți reclama?! Cum împingeți mașinile pe mioritei când au fost inundații

  24. Diseara o sa fiti 6 oameni…
    Dati din gura ca si pana acum si asa veti face tot timpul.
    Cainii (prostimea) latra, caravana (bugetarii spagari) trece…
    Asa a fost totdeauna si asa va fi pe veci. Amin!

  25. de ce spuneti o sa fim?dumneavoastra de ce nu venti?pentru dumneavoastra noi suntem prostimea?dar dumneavoastra cine sunteti?varu’lui domn’GAINA?

  26. Un oras de cacat, in care trebuie sa CUMPERI APA, ca sa poti sa te speli cat de cat, sa torni la WC ca sa sa nu se imputa locuinta … Sa aiba parte conducerea C.R.A.B.-ului de APA POTABILA, asa cum avem noi parte de castiguri la loterie si DA, sunt pentru adunarea in fata primariei la ora 19 ca sa ne aratam nemultumirea si indignarea noastra fata de incompetentii care nu stiu cum e sa HAMALESTI APA CUMPARATA, LA ETAJUL 10, CA SA O ARUNCI LA WC dupa ce stai si tu ca tot omul pe buda, macar o data pe zi. Sa ne adunam cat mai multi si sa …………. la toti cei care isi bat joc de noi cu nemiluita.

  27. Curios.Cineva mi-a spus de luni ca nu vom avea apa 3 zile.Si uite ca este adevarat.Apa nu,dar poate primaria il poate lua pe individul care si-a facut casa sub un balcon pe Alexandru cel Bun,Asociatia 111 doarme.

  28. Nu va e rușine d-le primar cum puteți sa trimite-ți oameni la hipermarke sa cumpere apa,asta ce înseamnă că o să fim scutiți o luna de zile de la plata apei la întreținere.

  29. Serios….acum…….nu este apa!bun…si de ce dureaza 3 zile inlocuirea unei conducte?Daca era sa se faca racordul la apa la un nou centru comercial se faceau ore suplimentare,si in 12 ore noul centru comercial avea apa…Acum sunt intr-o mare dilema….De ce nu se aduc 100 de mari becuri si echipe de instalatori care sa lucreze in 3 schimburi,dar sa si faca ceva,nu numai sa vina la munca…..si eu zic ca in 24 de ore….teava alias conducta este gata de a putea duce apa catre cetatenii….adica platitorii de taxe si impozite…cel care dau salarii celor care doar privesc o conducta….si am putea sa ne folosim de minunatul robinet chiar maine la 12 ziua.Va multumesc!!!Va urez seceta placuta,domnilor din consilii si comitete!!!!

  30. Ar trebui sa muncească și noaptea ,să avem apă mai devreme nu peste 3 zile.nici nu ar trebui sa mai plătim apa …clar tre sa ieșim în stradă.sa-I luam cu asalt.

  31. Gaina Razvan-Grigore Director General

    Apostol Constantin Membru CA
    Danciu Petru-Marius Administrator CA
    Palea Valentin Membru CA
    Lupu Gabriel-Stanica Presedinte CA
    Turcu Ovidiu-Leonard Membru CA
    Ivasciuc Adriana Director Economic
    Radulescu Petrus Director Tehnic
    Butuc Iulia Director Comercial
    Haineala Petre Director General Adjunct

  32. O tinem tot asa multi
    ani daca nu se gasesc variante de alimentare a orasului cu apa. Doua rauri trec pe aici si noi nu avem apa. Asta e prostie. In sol e apa…unde sunt puturile de scos apa. Aaaaa…stiu primaru se pregateste de pustiit orasu in caz ca vin tatarii …hihihi!

  33. Sa ne spuna conducerea CRAB, cat anume din pretul unui m.c. de apa, este perceput pentru investitii si daca exista un plan de inlocuire a intregii conducte vechi!

  34. Baaa eu am apa stau la partier. Uraaaa traiasca partidul. Eu pot sa zic ca sunt cel mai tare din cartier am spalat vreo 2 masini de rufe. Nu va mai plangeti. Va dati seama ca fac misto dar adevarul e ca pute

  35. Rusine!!! Asa se rezolva avariile in 2016? Oare umflatul de Găină a auzit de schimbul 3?
    Demisia PSD-isti imputiti!!! Mai aveti mult de ros la ciolan?
    Iar dumneata draga „domn primar”in loc sa te pozezi cu cizme mai bine ai accelera ritmul prietenului de la RAGC.
    Vin si eu cu pungile pline de…la poarta lui Găină,k nu-mi plăteste el bidoanele cu apa.

    • Bai….imputit(a) esti tu si nu psd-istii, prostane; stii cine a facut echipa de conducere si consiliul de administratie de la CRAB? Daca nu stii cde ce nu te interesezi politrucule?

  36. 3 zile????? Ca sa ce? Sa schimbi o bucata de teava??? 3 ore cu 2 excavatoare,3 ore inlovuirea ei…si inca 3/4ore ..sudura/etansare/suruburi ce or fi…si max 10 ore pentru umplerea conductelor sa ajunga la beneficiari…de ce va trebuie e zile.??? Pai normal…10 ingineri 2 cretini cu mama..si un handicapat cu autogenu…in mana…si asa se se incep lucrarile.24/24 ore trebuie sa existe personal ratatilor…

  37. Santeti niste imbecili ,incompetenti cum v-at permis sa sa candidati la conducerea unui astfrl de oras cand nu santeti in stare sa deosebiti stnga de dreapta,ACASAAAAA PROSTILOR INCOMPETENTI

  38. As vrea sa stiu cine pune afisele la bloc cum ca in cazul in care nu se plateste apa urmeaza debransarea. Puneti canalizare din ceramica cand toata Europa are plastic si nu sunteti in stare sa faceti o alimentare noua. Cine a facut SF a gandit cu varful … Va pierdeti timpul pe la birou va plimbati in strainatate in masini scumpe. Faliment placut dragi manageri de la apa. O sa vina OLAF -ul peste voi si o sa va intrebe ce si cum. Atunci sa va vedem.

  39. La o lucrare la o conducta de la bloc la o asociatie din zona garii, am apelat la un meserias de la CRAB. Ca sa poata suda o teava a trebuit sa bea o sticla de vodca ca sa nu-i tremure mainile, iar lucrarea tot de mantuiala a fost. Colegii lui spuneau ca e cel mai tare la CRAB. Cred ca el a fost meseriasul care a sudat si conducta asta fisurata. Pam-pam…

  40. DA băi, vă iau de proști !!! De 26 ani, noi ăștia șmecherii, facem la fel.
    M-ați votat? Acum suportați-mă.
    Munca nu-i pentru mine, e pentru voi fraierilor. O să vă pară rău la sfarșitul vieții că nu ați furat și voi, de frica lu’ DUMNEZEU. EL, e de-al nostru, nu vedeți ce mașini le dă la popi?Numai Audi, BMW și Mercedes, toate cu numerele BC-xx-DUH, BC-xx-HAR. Nu spuneți voi că „Ce-i frumos și lui DUMNEZEU îi place”. Vouă vă place să stați în genunchi, mie-mi plac BANII.
    Așa că … marș la locul vostru până la viitoarele alegeri.

    PS.
    …și atunci să ne votați tot pe noi, că altceva nu meritați.

  41. Un mafiot mare este omul asta.As vrea sa stiu daca doamna lui blonda are apa sa se spele sa-si spele vasele, sa-si spele hainele, sa-si spele copilul,sa-si spele masinile alea ieftine pe care le are.
    Domnul primar toata lumea cere demisia lui Gaina asta si totusi tu il ti in functie. Este clar ca sunteti manjiti toti, hoti. Unde sunt fondurile europene, ne dadeau prostii aia bani pentru o conducta noua de apa. 20 de km de conducta nu ati fost in stare sa o inlocuiti adica sa cereti bani pentru a face una noua. Mergeti prin ardeal sa vedeti cate investitii sau facut, la Cluj, la Alba, La Sibiu ……. , la Mures bai frate RUSINE sa va fie si voua CONSILIERILOR JUDETENI!

    Toti oare stati la case, toti aveti apa, ba toti trebuia sa fiti acolo pe teren asa cum ati fost si inainte de alegeri! RUSINE!

  42. in primul rand dragi cetateni iesiti naibi si protestati ca asa scriind pe site sau aduceti urale „plecati naibii „sau nu mai stiu ce ,nu rezolvati nimic.vad ca la scris adica vorbe va dati zmeii dar faptic niste mamaligari.lasatii sa isi faca treaba si voua sa va dau ..UE .IESITI LA VOT NU STATI IN CASA .ORICARE DIN NOI TOTI DE AR FI SUS LA CONDUCERE AR PROFITA ASA CA NU VA MAI KKTI PE VOI

    • hai ca ati rezolvat. nu trebuie sa mai iasa nimeni in strada. vine petitia…. 🙂
      ati vazut ce simplu e? baaaa lenesilor.
      presedintii de asociatii sa puna afise maine dimineata la fiecare scara de bloc prin care sa informeze locatarii ora la care se iese in fata primariei.
      daca or sa dea la stiri ca tot Bacaul a iesit in strada va interveni si Guvernul sa rezolve situatia.
      Asta trebuia facut si cu Milcovu’.
      Iesiti naibii din casa si aratati ca sunteti vii.

  43. sa nu mai spuna nimeni ca directorul CRAB nu face nimic. A platit slujbe la prelati si Mitropolii si acum avem ploaie. Eu zic sa iesim sa facemun dus – pana se misca descultii de la CRAB cu revizia mai bine profitam de apa . In ritmul asta mai avem apa in Bacau doar din ceruri si cu buna-vointa Domnului ( si nu Gaina)

  44. Imi cer scuze, dar scrieti aceste cuvinte ca si cum ati fi „picat’ dintr-o alta galaxie direct pe scaunul de primar al Bacaului. Ca si cetatean al acestui oras (fie sau nu primar) erati perfect constient de aceasta problema dar (ca „la noi”) nu ati facut nimic sa preveniti acest lucru.
    Poate sunt putin prea radical, dar nu mi se pare normal ca in secolul XXI, intr-un oras (care se vrea) european, dupa aceasta problema MAJORA singura solutie gasita sa fie doar distribuirea de apa NEPOTABILA.
    Dar v-ati gandit la batranii care nu pot cobora 2 trepte, sau care nu-si permit sa cumpere macar o apa plata? Pt. ei ce ati facut?
    Va grabiti sa aruncati vina in curtea altora si sa amenintati cu sanctiuni. M-as bucura sa fie asa dar … pana la proba contrarie dati-mi voie sa nu va cred.
    Sau poate nu vedeti in ce stare a ajuns acest oras care ,in urma cu ceva vreme, concura cu cele mai frumoase orase ale Romaniei. Stiu ca nu e vina d-voastra dar va rog faceti ceva in aceasta privinta.
    „Muncitorii” de la termoficare (sau de unde or fi ei) au spart in stanga si in dreapta in ultimii 2 ani fiecare straduta pt. 3 tevi „carpind” la loc si descoperind iar. Daca nu sunt transee e praf si pietris. E nevoie de alta „minune ca aceasta” sa fie tras cineva la raspundere?
    Vad ca aveti destui „fani” si sper cu timpul sa devin unul (de ce nu sa devenim unii) dintre ei, dar va rog aratati-ne ca merita. 🙁

  45. Sa nu se mai emita facturi la apa pentru toata luna august!Sa le plateasca musiu Gaina din buzunar pe toate.Consumatorii nu au pentru ce servicii sa plateasca.

LĂSAȚI UN MESAJ