19 martie 2024
Actualitate256 de absenți la a doua probă a Evaluării Naționale

256 de absenți la a doua probă a Evaluării Naționale

„Rezultatul calculului 20 – 20 : 2 este egal cu….”, „Șase caiete de același fel costă 30 de lei. Trei dintre acestea costă… lei”, „Dacă A = {1,2,3,4} și B = {4,6,8}, atunci mulțimea A Ώ B este egală cu…” sau „Aria unui pătrat cu lunginea de 6 cm este egală cu … cm².”

Sunt doar primele întrebări din proba a doua a examenului de Evaluare Națională, cea la Matematică, organizată ieri în întreaga țară și la care participă absolvenții de gimnaziu.

Proba a continuat însă și cu alte cerințe de verificare a cunoștințelor ce țin de geometrie și geometrie în spațiu, dar și de ecuații, fracții, funcții. Unele mai ușoare – „Determinați două numere, știind că media lor aritmetică este egală cu 150 iar raportul celor două numere este egal cu ½”, altele care mai grele, care vor face probabil și departajarea între elevi. Toate subiectele au fost obligatorii. La corectare se acordă 10 puncte din oficiu. Timpul de lucru a fost de două ore.



În Bacău, unde sunt 142 de centre de examen, s-au înscris la această probă 4.935 de candidați. Din declarațiile reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Bacău au fost și 256 de absenți. Nu s-au înregistrat însă incidente și nici eliminări din examen pentru tentativă de fraudare.

„A fost ușor”. „Nu ne așteptam la subiecte așa de simple.” „A fost ușor și la Română, acum și la Matematică. Bine că am scăpat”. „Vor fi note mari”. Cam acestea erau replicile candidaților la ieșirea din sălile de examen. Au fost și elevi care au ieșit foarte repede pentru că, au spus ei, au rezolvat subiectele înainte de expirarea timpului de lucru, pentru că toate au fost accesibile. Fiecare sutime însă contează, mai ales pentru cei care vor să ajungă la liceele de top, unde mediile de admitere sunt peste 9.50.

Conform calendarului de organizare, primele rezultate se afișează luni, 26 iunie, până la ora 16.00. Media generală obținută la Evaluarea Națională este unul din criteriile de admitere în liceu – în proporție de 80%. Restul de 20% este media generală de absolvire a claselor de gimnaziu.

Astăzi, 18 elevi, înscriși la Școala Gimnazială „Dani Gergely” din Ghimeș Făget, vor susține proba de Limbă și literatură maternă (maghiară).

„Au fost subiecte de nivel mediu, care au respectat programa școlară. Poate ceva mai dificilă a fost problema de geometrie. Nu a fost dezavantajat elevul, asta e clar. Cred că cei care au învățat vor lua note bune.”
Ionel Tarasă, profesor de matematică, director la Școala „Octavian Voicu” Bacău

„Eu zic că nu a fost chiar așa de ușor. Pentru nota 8, poate că subiectele sunt destul de accesibile, însă la problema de la subiectul trei, punctele b și c au fost dificile. Dar cumva trebuie să se facă și diferența.”
prof. Eugenia Iancu, profesor de matematică la Școala „Alexandru cel Bun” Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri