Traseul lepădării de sine: ,,Sunt un dobitoc”– maleficul I.Q.

1

„Aş vrea un cap, unul care să inspire încredere. Şi fără amintiri, vă rog. Fără amintirile mele, se-nţelege. Cum? Dacă al meu mai poate servi? Desigur. Dar altcuiva. Altfel de ce m-aş prezenta pentru schimb? Nu am nici o intenţie să încalc legea. Capul meu e în regulă, e perfect. Pentru viitorul posesor, va fi chiar o surpriză plăcută. Funcţionează, nu e uzat. Dar pur şi simplu m-am săturat de el. Am nevoie urgent de alt cap. Ce spuneţi? De ce m-am săturat? Cum să vă explic… e mai complicat…” Vă face cu ochiul perspectiva aceasta? Cel puțin din când în când, atunci când am vrea să ne descotorosim de amintirile noastre negre… Dar numai așa: ca o toană trecătoare, desigur…

Zilele trecute, l-am visat pe ministrul Educației, Liviu Pop, stând la ghișeul instituției care se ocupă cu schimbarea capetelor. Exact ca în ,,Cuvântul din cuvinte”, minunata carte a Monicăi Lovinescu (Humanitas, 2007, București), din care am citat (pag.83). Omul era imperativ (ministru, deh!), chiar voia schimbarea. Îl incomoda teribil capul său. Probabil că după episodul cu maleficul I.Q.-ul, de care cred că vă amintiți… Vise…

„Aceasta teoremă cu inteligența și cu I.Q.-ul e la fel ca oricare altă teorie a conspirației. Mulți cred (…) că există extratereștri, alții cred că dacă te speli pe dinți nu mai faci carii și, în fine, alții au impresia că Pământul e rotund, când noi știm de la chimie că are forma unui disc plat, acoperit de o cupolă”.

Asta a cuvântat ministrul, aruncând la coșul de gunoi al istoriei trei achiziții culturale: tot ceea ce știu pruncii despre spălatul pe dinți, speranța noastră în existența unor extratereștri care ne-ar putea scăpa de niște miniștri ca dânsul și teoria I.Q.-ului. Despre I.Q. crede că este o conspirație ticăloasă a lui Soros. Pentru a argumenta, se prezintă pe sine ca material didactic, precizând că are un IQ de 60.

Deși nu l-a contrazis nimeni în privința standardului declarat al inteligenței sale, a revenit și a spus că toată zicerea sa a fost un pamflet… După aventurile acestea în problematica igienei bucale, a științei extratereștrilor și a psihologiei aplicate, este firesc să te așezi la ghișeul unei instituții care schimă capete, nu?…

Dacă ar fi deschis vreodată măcar manualul de Psihologie al celor din clasa a X-a (ciclu inferior…), ar fi sesizat că I.Q.-ul este fundamentat științific, are formulă (vârsta mentală/vârsta cronologică x 100) iar Alfred Binet și Theophile Simon, care au elaborat primele teste pentru calculul I.Q., sunt cercetători stimabili.

E drept că aceste teste sunt ca un brici în mâna unui țânc, dacă nu sunt corect aplicate, dar ele sunt încă utilizate și de instituții celebre care apreciază performanța. Cel mult, dacă ministrul voia să salveze cât de cât eșuarea în penibil, ar fi putut invoca opinia unui Karl Popper: ,,Nu cred în coeficientul de inteligență; pentru mine, el este una dintre marile neghiobii ale lumii noastre” (,,Viitorul este deschis…”, Editura Trei, 1977, București, pag. 89).

Dar Popper nuanțează zicerea sa, o argumentează fără a recurge la teorii ale conspirației. Mi-ar fi plăcut și dacă ministrul s-ar fi luptat la baionetă cu I.Q.-ul, luând ca aliat pe Daniel Goleman (vezi bibliografie pentru ministru: ,,Inteligența emoțională” Editura Curtea Veche, București, 2008). Goleman zice că inteligența emoțională (E.Q.) este capacitatea de a te comporta cu înțelepciune în relațiile umane, dar nu vorbește, cel puțin deocamdată, despre o preeminență a sa în raport cu I.Q., ci despre o conviețuire fericită.

Discursului ministrului este jenant. Îl mai așteptăm într-o grădiniță, pentru muncă în folosul comunității, ca să le spună pruncilor că a glumit pe tema spălatului pe dinți, și la o șuetă cu profesorii de chimie, cărora ar trebui să le argumenteze de ce a inclus în programă un capitol revoluționar, despre forma Pământului, furându-le, astfel, pâinea profesorilor de geografie. Oricum ar fi, în istoria noastră, de la celebra lepădare de sine a lui Tudor Postelnicu (,,Sunt un dobitoc!”), încercarea de lepădare de sine a ministrului Educației este un alt reper al standardului pentru jena intelectuală.

De-aici și semi-pamfletul nostru… Și avertismentul-concluzie, mai puțin optimist, al Monicăi Lovinescu: ,,Un cap nu se dă orișicui. Unde o să ajungem dacă oricine se crede îndreptățit la un cap?” (Ibidem, pag. 82). Credeți că Tudor Postelnicu n-ar fi vrut să-și schime capul? A murit însă, recent, ca proprietar al aceluiași cap pe care i l-au mobilat, la începuturi, cum au vrut/putut, ursitoarele.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ