Constantin Scripăț, viceprimarul municipiului Bacău, a fost sâmbătă, socru mare. Fiul său, Mircea Scripăț, este administratorul unei firme de transport, iar mireasa, Andreea, are studii economice și lucrează în domeniul bancar.

„Eu și soția ne-am implicat total și a ieșit foarte bine, a mărturisit viceprimarul Bacăului. Au venit toți cei pe care i-am invitat, prieteni, colaboratori, colegi de partid, dar și politicieni din alte partide, în jur de două sute de nuntași. Am fost onorați cu prezența primarului municipiului, Cosmin Necula, care a oficiat căsătoria. Foarte frumos a fost totul și am fost extrem de emoționat, iar emoțiile au crescut și mai tare la miezul nopții, când a avut loc o pană de curent de câteva minute, care ne-a lăsat fără lumină și aer condiționat!”

Constantin Scripăț, viceprimarul Bacăului, socru mare!

Nunta a avut loc la restaurantul din Parcul Cancicov, iar nașii fericiților miri au fost jurnalistul de televiziune Laurențiu Botin, fostul nostru coleg, și soția acestuia.

„Suntem foarte fericiți, și eu, și soția mea, iar acum așteptăm nepoți. A plouat torențial în noaptea nunții, prin urmare semnele sunt bune”, apreciază Constantin Scripăț.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ