Sub semnul Înălțării

0

Ultimul simfonic al lunii mai se desfășoară la 40 de zile de la Paști, sub semnul unei mari sărbători, Înălțarea Domnului. Programul serii se deschide cu Imperialul beethovenian în interpretarea pianistului rus Denis Ivanov, care a studiat pianul la Conservatorul Rimski Korsakov din orașul natal, St. Petersburg și s-a perfecționat în Germania, la Dresda cu S. Perticaroli și Léa Yoanna Adam. A concertat cu orchestre din România, Austria, Germania sau Italia și a obținut nenumărate premii, fiind la rândul său, directorul artistic al Concursului Internațional Music Masters Inteprètes.

Dirijor apreciat pe scenele țării și în Bacău, Petronius Negrescu a ales o lucrare compusă de Serghei Rahmaninov în anul 1940, Dansurile simfonice op.45. Cariera lui Petronius Negrescu se axează pe dirijat. Este binecunoscut pentru reușitele sale concerte de jazz. Doctor în muzică, este conferențiar universitar și predă la Facultatea de Muzică din Târgu Mureș.

Un muzician dăruit cu talent care, de ani buni dirijează și Concertul elevilor de la Colegiul Național de Artă George Apostu. În acest an, Concertul de concerte va avea loc vineri și la Sala Ateneu vor evolua: Gora-Gioacăș Serafim cls. a II- a, Iorga Bogdan cls. a VII-a, vioară, prof. Potop Lenuța, Tanasă Ramina cls. a V-a, Hușanu Cristian cls. a VIII-a, vioară, prof. Cel -Mare Viola, Butnaru Raris cls. a V- a, violoncel, prof. Stan Codrin, Gazi Florina cls. a V-a, violă, prof. Pușcalău Irina, Coman Iohan cls. a IX- a, vioară, prof. Iordachita Mircea, Cojan Rebecca cls. a XI- a, pian, prof. Pascu Angela, Margină Bianca cls. a V- a, Nemțanu Vanessa cls. a V- a, vioară, prof. Pîndaru Silvia, Rusu-Donighevici Emilian cls.a V-a, oboi, prof. Gora-Gioacăș Mihaela, Ghinea Ștefana-Gabriela cls. a VII-a, Tanasă Daria-Anastasia cls. a X-a, flaut, prof. Timilie Andreea. În program, lucrări de: A. Vivaldi, Pugnani Krysler, Charles Dancla, O. Rieding, W.A.Mozart, Maurice Ravel, J. B. Accolay, J. Haydn, T. Albinoni, C. Stamitz, G. Briccialdi.

Ozana Kalmuski Zarea


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ