27 aprilie 2024
ActualitatePașapoartele pot fi preschimbate mai devreme de data expirării

Pașapoartele pot fi preschimbate mai devreme de data expirării

– conducerea Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple din cadrul Instituției Prefectului județul Bacău le recomandă băcăuanilor care doresc să obțină un pașaport simplu temporar sau simplu electronic să depună din timp documentele necesare, pentru că termenul de soluționare pentru pașapoartele electronice este de două săptămâni, iar în lunile iunie, iulie și august numărul solicitărilor este în continuă creștere

Comisarul șef Florentina Neamțu, șeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple din cadrul Instituției Prefectului județul Bacău, declară că perioada următoare se anunță una extrem de aglomerată la ghișee. În lunile următoare expiră atât pașapoartele emise în anii 2007, 2012, 2014, cât și cele temporare eliberate în 2016. Pentru că la nivelul serviciului trebuie procesate un număr foarte mare de cereri ale solicitanților cu pașapoarte expirate, este de preferat ca băcăuanii să verifice din timp valabilitatea documentelor de călătorie.

La pașapoartele care expiră la 10 ani, la 5 ani, la 3 ani sau la 1 an, se adaugă noi cereri ale celor care doresc să-și petreacă vacanța de vară în afara țării.
„Pentru desfășurarea în condiții optime a activității de lucru cu publicul și în scopul asigurării calității privind fluxul cererilor de pașapoarte, accesul persoanelor la ghișeele de lucru cu publicul se poate face pe baza programărilor on line accesând site-ul http://www.prefecturabacau.ro/sectiunea eliberare pașapoarte, cât și a distribuirii bonurilor de ordine de la sediul serviciului. Pentru situații speciale, țin audiențe în fiecare zi, dar și în zilele de marți și joi, între orele 10 – 12.”
cms.șef Florentina Neamțu, șeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple.



De la începutul anului până în prezent, numărul cererilor de pașapoarte a fost de 15.278. Dintre acestea, 10.573 de solicitări au fost pentru pașapoarte simple electronice și 4.705 de persoane au cerut eliberarea de pașapoarte simple temporare. Față de aceeași perioadă a anului trecut, numărul solicitărilor a crescut cu 30 la sută. Taxa percepută pentru pașaportul simplu electronic, cu valabilitate 5 ani, eliberat persoanelor cu vârsta peste 12 ani, este de 258 lei, pașaportul simplu electronic, cu valabilitate 3 ani, eliberat persoanelor care au sub vârsta de 12 ani costă 234 lei, iar pentru pașaportul simplu temporar, cu valabilitate 1 an, se achită 96 de lei.

Taxele se pot achita la Trezorerie, prin Poșta Română sau prin virament bancar cont IBAN: RO34 TREZ 0615 0260 2X01 4960, CUI: 4455404. Foarte important este faptul că minorii au nevoie obligatoriu de pașaport, nefiind permisă trecerea frontierei a copiilor în baza certificatului de naștere.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri