– planificările pentru examenul auto au ajuns să se facă la distanță de trei luni – conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Bacău din subordinea Instituției Prefectului Județului Bacău, a solicitat prelungirea zilelor de examinare pentru a decongestiona această situație

Luna iulie debutează cu vești bune pentru băcăuanii care vor să obțină permisul de conducere. Pentru a limita timpul de așteptare rezultat din programările făcute de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Bacău, activitatea de examinare la proba practică în vederea obținerii permisului de conducere, se va susține și în zilele de sâmbătă. Această nouă directivă este valabilă pentru municipiile Bacău, Onești și Moinești.

“Din ce în ce mai multe persoane doresc să obțină un permis de conducere. Probabil că în lipsa locurilor de muncă, băcăuanii își caută de lucru în altă parte, iar primele documente care li se cer la angajare sunt permisul de conducere și cartea de identitate. Din cauza numărului mare de solicitări am ajuns cu programările la trei luni și ne-am gândit că suplimentând zilele de examinare, se reduce și timpul de așteptare al candidaților”, declară cms.șef Claudiu Filimon, șeful SPCRPCIV Bacău

Cum 1 iulie cade într-o zi de sâmbătă, școlile de șoferi au fost anunțate deja să-și trimită elevii la sfârșit de săptămână, ca să susțină proba practică a examenului auto. Având în vedere că “Hramul Bacăului” se desfășoară anul acesta în jurul Stadionului Municipal, este posibil ca locul de plecare a mașinilor școală să fie schimbat. Pentru o mai bună informare, candidații direct interesați trebuie să țină legătura cu instructorii auto, în cazul în care apar modificări de traseu.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ