27 aprilie 2024
ActualitateAu fost stabiliți finaliștii Galei FSC

Au fost stabiliți finaliștii Galei FSC

Mai sunt câteva zile până la Gala Premiilor Comunității Băcăuane, eveniment caritabil organizat de FSC Bacău. „Pregătirile au intrat pe ultima sută de metri.

Copiii beneficiari ai proiectelor educative și voluntarii FSC repetă de zor numerele artistice care-i vor încânta pe participanți, iar organizatorii au pregătit, ca în fiecare an, momente frumoase și surprize menite să creeze o atmosferă de neuitat, care să puncteze momentul festiv al Galei din acest an”, arată Ionuț Chiriță, coordonatorul evenimentului.

După evaluarea nominalizărilor la cele patru categorii, juriul a stabilit finaliștii ediției 2017 a Premiilor Comunității Băcăuane. La categoria „Persoane fizice”, aceștia sunt dr. Cristian Postolache, pentru campania de operații de cataractă gratuite oferite persoanelor în vârstă, fără posibilități materiale, pr. Liviu Burlacu, pentru proiectul Centrul pentru Sănătate OXIGEN Bacău, și Daniel Zodian, pentru proiectul After School cu Bronx.



La categoria „Firme și companii”, au promovat în finală Simba Invest, cu proiectul „Zâmbet pentru copii”, Holzindustrie Schweighofer Baco SRL, pentru proiectul „Susținerea învățământului profesional”, și Selgros Bacău, pentru proiectul „Masa Bucuriei”. La categoria „Instituții și ONG-uri” merg în finală Asociația Părinților Copiilor Autiști, pentru proiectul „Camera de integrare senzorială”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu proiectul „Învăț, știu, pot”, și Fundația Comunitară Bacău pentru proiectul „Fondul Științescu”.

Pentru „Premiul de excelență”, finaliștii sunt următorii: Mărioara Popa, pentru întreaga viață dedicată ajutorării copiilor cu dizabilități neuromotorii și familiilor acestora, în cadrul Centrului „Daniel”, Adriana Roșu, pentru întreaga carieră dedicată persoanelor cu deficiențe senzoriale de auz, și Mihai Galinescu, pentru numeroasele proiecte și inițiative ce au vizat îmbunătățirea serviciilor medicale din cadrul secției de pediatrie a Spitalului Județean de Urgență. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei din 18 mai.

Dan Negru va fi pentru a doua oară amfitrionul evenimentului. „E onorant pentru mine să fac parte din tradiția Galei Premiilor Comunității Băcăuane, în condițiile în care la noi pare tot mai dificil să faci o tradiție din lucrurile bune. Faptul că FSC împlinește 20 de ani arată încă o dată că binele e continuu și răul accidental. Mă bucur să mă alătur din nou echipei FSC”, a mărturist Dan Negru.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri