17 aprilie 2024
ActualitateVoluntarii CRE au salvat, luni, patru lebede

Voluntarii CRE au salvat, luni, patru lebede

Patru lebede rătăcite au fost recuperate și eliberate de voluntarii Centrului Regional de Ecologie (CRE) Bacău, luni, 22 ianuarie. Aceștia au aflat despre păsări de la cetățeni de bună-credință care, imediat după ce le-au găsit, au sunat la numărul 0748 695 963, Dispeceratul CRE Bacău, disponibil 24 din 24 de ore.

”Luni dimineaţă, un sătean din Măgura ne-a anunţat că o lebădă a aterizat în curtea lui, a pus-o la adăpost şi a aşteptat să venim să o preluăm. Este vorba de un juvenil în stare bună, care s-a dezorientat probabil din cauza vremii şi a ajuns departe de apă. Sesizările au continuat să curgă astfel încât, până la sfârșitul zilei, am avut de recuperat încă trei lebede, păsările, de data aceasta adulte, fiind găsite în gospodăriile oamenilor din Măgura şi cartierul Tache din Bacău”, a spus Gabriel Grițcu, CRE Bacău.

Lebăda găsită luni dimineață a fost eliberată pe lacul Lilieci, unde s-a și alăturat unui grup de lebede, iar celelalte trei au fost eliberate pe lacul Bacău.



”Din nefericire, un caz similar s-a întâmplat și duminică noaptea în Bacău – unde a fost observată o lebădă rănită pe strada Arcadie Şeptilici. La sosirea echipei CRE, a fost găsit… doar sânge pe zăpadă”, a mai spus Grițcu.

CRE Bacău mulțumește tuturor celor care au înțeles importanța sesizării unor astfel de cazuri și face apel către cetățeni ca, în cazul găsirii unui animal rănit, slăbit sau rătăcit, să se sune imediat la dispecerat.

”Din păcate, autoritățile nu oferă servicii în ceea ce privește salvarea și reabilitarea animalelor sălbatice, dar există organizații neguvernamentale în acest sens. CRE colaborează pentru astfel de situații cu Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice, care gestionează Centrul de Reabilitare a Faunei Sălbatice de la Focșani, de-a lungul timpului zeci de animale din județul Bacău fiind salvate și reabilitate. Vă rugăm, nu uitați să ne contactați telefonic cât mai repede posibil de la găsirea animalului sălbatic, astfel încât să putem asigura salvarea și reîntoarcerea în bună stare în mediul natural”, a mai spus Grițcu.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri