Comparativ cu sobrul/rigurosul sau predecesor, Benedict, actualul papa, Francisc, n-are obsesia… algoritmilor, procedurilor, traditiilor care locuiesc Vaticanul. Este spontan, respinge ideea ca ar fi un fel de… superman, se-ntreaba sincer cine este el ca sa ierte si, una peste alta, spune celor care cred ca este stresant sa traiesti aparând/promovând dogmele bisericii, ca ,,e foarte distractiv sa fii papa“. Sa tot fii papa, nu-i asa?
Papa Francisc e cuceritor. El vrea reforme. Zice, nonsalant, ca Dumnezeu nu se teme de lucruri noi. Apropiatii sai spun ca la nici doua luni de la înscaunarea sa la Vatican ar fi spus: ,,Trebuie sa incep schimbarile imediat!” Si a inceput sa schimbe. Umbla prin lume cu un automobil de serie, fara blindaj, cu toate ca e sef de stat si prim-oblojitor de suflete. Nu poarta vesta antiglont. Ii face garzii elvetiene peri albi. Zice ca, daca Domnul l-a adus aici, va avea grija de el. Pâna acum, papii, urmând pilda lui Hristos, la una dintre slujbele speciale spalau picioarele a 12 preoti. Francisc a imbrâncit frumos traditia. A slujit la o biserica oarecare si a spalat picioarele a 12 puscariasi. Unul dintre consilieri zice ca papa va schimba definitia reliogizitatii.
Asta e revolutie. Nu va schimba doctrina, adauga unul dintre amicii sai argentinieni, dar va readuce biserica la doctrina ei adevarata. Asta ma inspaimânta si ma bucura. Adica biserica s-a indepartat de doctrina ei adevarata? Inseamna ca e adevarat ce banuiam eu. Papa Francisc aduce argumente pentru zisa prietenului sau: ,,Foarte mult mi-as dori o biserica saraca, pentru saraci!” Frumoasa revolutie, intr-o lume a Bisericii, de orice nuanta ar fi ea, in care opulenta face legea. Francisc si-a propus sa cugete asupra celibatului preotilor catolici si abuzurilor sexuale din biserica, asupra interdictiei de impartasanie pentru catolicii divortati ale caror casatorii n-au fost anulate, vrea ca biserica sa nu se mai concentreze obsesiv pe pacat, ci pe suferinta si relatia insului cu Dumnezeu, gândeste altfel in raport cu homosexualitatea si divortul, nu exclude eliminarea celibatului obligatoriu pentru preotii care se afla sub ascultarea sa. A aratat cu degetul catre maladiile prelatilor: bârfa, laudarosenia si câstigurile lumesti. ,,National Geographic” (nr. 148/august 2015), cu reporter acceptat in intimitatea Sanctitatii Sale, dezvaluie si alte aspecte ale reformelor pe care Intâistatatorul Vaticanului ar vrea sa le promoveze, cu toate ca nu lipsesc vocile care nu aplauda evadarea din intepeniri.
Nu ma astept ca supusii bisericii sale sa umble prin lume aidoma primilor oameni care au devenit sfinti: cu lungi si aspre camasi de cânepa peste care aruncau o cingatoare, cu talpile goale si sufletul cucerit de nevointele semenilor. Clerul, de orice religie ar fi el, s-a intepenit in tot felul de privilegii care nu mai au nimic in comun cu idealurile initiale ale crestinismului. Biserica Ortodoxa, de pilda, a devenit ceea ce un ziarist numea a fi Godporatie. Îmi aduc aminte în acest context de cuvintele Sfântului Ioan Scararul (579- 649): ,,Începutul iubirii de arginti e motivul milosteniei. Capatul ei ultim e ura fata de saraci. Cât timp aduna cineva banii, e milostiv. Dar când are banii, îi strânge în mâini”… Îmi este drag papa Francisc. M-am apropiat de el inca de-atunci când, ca Jorge Mario Bergoglio, episcop argentinian, a optat, ca papa ales, pentru numele de Francisc, urmând calea batatorita de sfintenie a lui Francisc de Assisi, cel care saruta ranile leprosilor, le predica pasarilor, risipea fericit suflet pentru nevointa semenilor. Jinduiesc dupa o Biserica bogata in Suflet.
