20 aprilie 2024
Zona zeroMemoriaVârstele de aur ale presei bacauane

Vârstele de aur ale presei bacauane

Un veac si jumatate de presa in tinuturile Moldovei de Mijloc. Era 21 septembrie 1867, când, in Bacau, apare prima publicatie – DIORILE, periodic, cu aparitie saptamânala, pâna la 16 aprilie 1868. Incepe astfel istoria presei bacauane, initiatorii, “pionierii” fiind Iancu Negura, D. Holban, Mihai Climescu, Stefan Costandachi si Costache Radu, care consemneaza momentul in a sa monografie “Bacaul de la 1850 – 1900”, aparuta in 1906. Trecuse 422 de ani de la infiintarea tiparului de catre Gutemberg. Prin stradania si amabilitate jurnalistului Mihai Buznea, care si-a dedicat intreaga viata gazetariei (scrisa si video), publicam in trei editii consecutive istoria presei bacauane, asa cum a fost. Prima aparitie, astazi, 21 decembrie, cuprinde istoria presei scrise, pâna la 1953, va urma povestea ziarului DESTEPTAREA, care implineste, pe 22 decembrie, 26 de ani de la prima editie, si vom incheia cu istoria presei comuniste. (G.B.)

La început a fost cuvântul. Rostit. Abia mai apoi, scris. Si astfel, de la dictonul latin „vorba volant, scripta manent” pâna la aparitia presei nu a mai fost decât un pas. Unul urias în timp. Dar unul singur. Începea aventura cuvântului, ce marca asaltul globalizarii informatiei, cu extensii permanente de la aproape spre tot mai departe, pâna la desfiintarea granitelor si schimbarea dimensiunilor geografice în orizonturi ale cunoasterii. Cuvântul s-a metamorfozat, sine die, în globe trotter cu libera trecere neconditionata si purtator oficial de mesaje. Având ca suport logistic: gazeta. Inventarea Galaxiei Gutemberg a fost explozia cosmica a ceea ce se va numi comunicare prin jurnalism. Prin intermediul-suport al tiparului. Care jurnalism va da nastere gazetarului cu chipul pe care îl întâlnim astazi la tot pasul. O specie aparte a lui Homo Informaticus, vesnic pe drum, curios incurabil, cu temperament frenetic si curaj dus pâna la extreme. Si despre care avea sa se spuna: „Jurnalistii sunt niste muncitori manuali, muncitorii cuvântului” ce fixeaza clipa în eternitatea timpului.

Întâiul „descalecat”



Pe meleagurile noastre, bacauane, cei dintâi cronicari ai clipei au descalecat în urma cu aproape un veac si jumatate. Aducând în sa prima gazeta cu nume prevestitor de lumini cosmice – DIORILE. Începea astfel istoria presei din tinuturile Moldovei de Mijloc, anul 1867 fiindu-i debutul. Unul de bun augur si cu evolutii ce i-au conferit o bogata consistenta, o mare diversitate si o viguroasa personalitate. Constatate si puse în evidenta, pentru contemporani, de profesorul Gheorghe Patrar, ilustru bibliofil si autor al valoroasei lucrari-document „Publicatiile periodice bacauane” de la începuturi – a doua parte a veacului al XIX-lea, si pâna la mijlocul secolului trecut. O suta de ani de presa. Lucrare aparuta sub egida Bibliotecii Municipale Bacau si ramasa pâna în prezent ca unic demers istoriografic în materie pentru cercetatorii fenomenului publicistic bacauan. Iata ce ne spune despre acesta, în „Precuvântare”, reputatul profesor universitar iesean Corneliu Dima-Dragan: „Într-un veac de existenta, presa bacauana a cuprins în substanta ei principalele forme de periodicitate, de la cotidianul cu neta orientare de partid, pâna la revistele literale, anuarele, calendarele sau publicatiile oficiale si administrative, reflectând, cu diversitatea unui caleidoscop urias, toate framântarile politice, economice sau spirituale ale unei colectivitati în formare, în ascensiune si, mai cu seama, în perpetua cautare de sine”. Pentru ca autorul sa ni se destainuie în „Nota introductiva”: „…Bibliografia prezenta vrea sa ofere o imagine de ansamblu asupra dezvoltarii publicisticii în aceasta parte de tara”. Care a avut un început încarcat de profunde semnificatii semiotice.

Memoria plumbului

DIORILE

Este publicatia port-drapel a istoriei presei bacauane, cel dintâi numar al sau fiind consemnat la 21 septembrie 1867, cu un articol-program din care citam: „Crezul nostru politic va fi: A sustine unitatea politica cu descentralizarea administrativa; instructia si armata generala; moralitatea poporului, prin desvoltarea principiilor religioase si de justitie; chestiunile iconomice – financiare, facând mare act de protectiunea comertului si a industriei nationale”. Va aparea, saptamânal, mai putin de un an, pâna la 16 aprilie 1868. Îi vor urma: BISTRITA – foaie politica, judiciara, literara si comerciala. Cu o aparitie de „odata pe an”; CALAUSU (februarie 1868) pentru „unirea tuturor românilor”; RUSALIILE (mai 1868), cu aparitie saptamânala, având drept motto „Ori te poarta cum ti-i vorba, ori vorbeste cum ti-i portul”; ARMONIA – (saptamânal, cu prima editie aparuta la 24 ianuarie 1869, dar cu o existenta foarte scurta – doar pâna la 2 februarie acelasi an). Prin editorialul de debut se declara radical-nationalist si democratic, militând pentru „…autonomia deplina a României, unirea tuturor românilor în un singur Stat Român, întinderea serioasa a instructiunii publice gratuite si obligatoare în toate punctele tarei, armarea generala, independenta absoluta a Comunei, egalitatea tuturor românilor în alegerile reprezentantilor Natiunei”. Dintre cele 118 ziare aparute pe parcursul unui secol, unele cu prezente efemere în peisajul media bacauan, iar altele cu lungi state de servicii, se cuvin a fi selectate spre a le impune atentiei publicului prezent doritor de cunoastere istorica, alte câteva: Gazzeta de Bacau – cu un prim-numar scos în toamna anului 1870 (nu se cunoaste exact data), va reusi sa se adreseze publicului cititor, chiar daca nu de putine ori cu intermitente de luni de zile, timp de 20 de ani. Gazeta are drept crez politic „libertatea întrunirilor, libertatea gîndirii si a esprimarii ei, si mai presus de toate libertatea alegerilor; cestiunile arzatoare ale zilei, precum soarta clerului de mir, soarta satenilor, scolile rurale, industria nationala s.a.” Asadar, un precursor al presei democratice si militante de mai târziu; PROVINCIALUL – jurnalul intereselor generale, opera societatii oamenilor de bine, are aparitii meteorice, între anii 1876 si 1879: MUNCITORIUL – ce se declara jurnal de orientare libera, propunându-si sa sustina „adevaratele idei liberale si democratice” (octombrie 1878 – martie 1879); COMETA – pe care l-am selectat pentru non-conformismul motto-ului, cu o singura prezenta pe piata (la 9 mai 1879), acesta declarându-se „jurnal extra-ordinar, fara abonati si fara de partid”; RENASTEREA BACAULUI – saptamânal (1 iunie 1877 – 21 martie 1888) îsi marturiseste crezul în editorialul cu acelasi titlu: „Voim din toate puterele noastre ca Bacaul sa renasca si sa devenim demni de gloria anti-mergatorilor nostri pe calea patriotismului, a libertatei (…), sa ne putem exercita drepturile noastre cetatenesti în liniste si în deplina libertate; vroim, în fine sa dovedim ca mai existam”.

”Totul pentru tara, nimic pentru noi”

In contextul dezvoltarii exponentiale a gazetariei românesti, publicistica bacauana reuseste sa tina pasul cu brio prin publicatiile ce se adauga listelor de titluri, tirajele tot mai mari si tematicile abordate, cu priza directa la publicul cititor. Nu putem sti daca marea de ziare aparute la Bacau era stimulata si de maxima-definitie a unui observator al fenomenului publicistic ce cuprindea tot mai mult lumea epocii sale, dar de un mare si indubitabil adevar si în zilele noastre: ”Fereastra spre lume poate fi acoperita cu un ziar”. Care vine si reuseste sa demonstreze ca presa începea sa-si dobândeasca statutul de clipa concentrata într-un infinit de evenimente si fara de care am fi orbi, muti, ignoranti, dezinformati si colportori de zvonuri. Pâna una-alta, bacauanii „îsi acopereau ferestrele” cu noi si noi publicatii, dintre care citam: LUMEA NOUA – (cu aparitii între 22 august si 19 septembrie 1888), facându-se remarcat prin celebrul îndemn al deputatului P.P. Carp în discursul rostit la cea dintâi reuniune a primului parlament al românilor: ”Totul pentru tara, nimic pentru noi”; MOLDOVA – ziar democratic, bisaptamânal (13 noiembrie – 1 decembrie 1895), cu adresabilitate directa populatiei rurale, desconsiderata si lipsita de drepturi; REDESTEPTAREA – ziar zionist periodic, editat la Moinesti, având pe frontispiciu „Tinta zionismului este crearea unei patrii pentru poporul evreu asigurat prin drept public”.

Civismul – ca mod de manifestare

Începutul de secol XX este însotit de o avalansa de publicatii, precum: „Vocea” (la Tg. Ocna), „Curierul Slanicului”, „Crainicul” (in Bacau), „Dreptul taranilor” (gazeta pentru sate), „Valea Trotusului”, „Alarma”, „Nu doarme” – saptamânal ce se declara visator si care-si propune drept crez politic criticarea tendintei celor care au înabusit în sânge rascoalele din 1907, „Geamatul codrului” – ziar de critica si discutiuni pe tema jafurilor si abuzurilor din padurile judetului, „Învierea” – organ popular religios spre apararea ortodoxismului, „Secerea” – gazeta Partitdului Taranesc din judetul Bacau, „Viitorul neamului” – cu o aparitie de peste 6 ani, „Bacaul” – ziar agricol, industrial, comercial si al intereselor generale, cu o existenta de doua decenii, între 27 aprilie 1924 si 31 ianuarie 1944. Celor 118 ziare, jurnale, gazete si foi ce alcatuiesc fondul de aur al acestei perioade de gratie pentru publicistica bacauana, li se adauga alte aproape o suta de titluri de reviste, calendare, anuare, buletine oficiale, pedagogice si tehnice, monitoare, rapoarte, expuneri. Dintre acestea, în ordinea aparitiei: „Femeia” – jurnal nepolitic (cu editii la Roman si Bacau), promovând îndemnul, înscris pe frontispiciu: „Ajutati-ma oameni ca sa va ridic. Învatati-ma, sa va fac mari… Femeia”; „Mica revista” – foaea Societatii Oamenilor carii sciu ceti; „Magazin literar”; “În ore libere” – litere, stiinte, arte, cronica Bacaului; „La Romanie timbrophile” – journal mensuel d’annonces; „Rasaritul” – revista pentru popor si scoala (Palanca si Bacau), revista economica si culturala.

Numitorul comun

Pentru o definire succinta a fenomenului bacauan al presei, se cer subliniate cel putin trei trasaturi. Prima: aparitia, dezvoltarea si diversificarea ideatica a publicatiilor au loc pe fondul emulatiei în context national, aceasta si ca efect al desteptarii/redesteptarii constiintei de sine si de neam, prin unirea principatelor române de la 1859 si, mai apoi, prin cucerirea independentei de stat, la 1877 si, patru decenii mai târziu, al Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. A doua: „ofensiva” noii intelectualitati ce se forma în universitatile din marile capitale europene si care purtau cu sine suflul schimbarilor radicale în gândire si actiune, modernismul. A treia: sentimentul patriotismului si al responsabilitatii. Pentru ca marea majoritate a celor care si-au asumat curajul de a edita o publicatie erau intelectuali – avocati, profesori, medici, scriitori, dar si oameni de afaceri, mosieri, industriasi, si care le-au sustinut financiar din propriile surse, neurmarind profitul imediat, ci doar „propasirea” concitadinilor si a colectivitatilor carora le apartineau. De aici, poate, si un anume numitor comun al orientarilor politice si programatic-editoriale: adevarul, obiectivitatea, colectivismul, atitudinea, legalitatea, dreptatea. Intre condeiele-editori ce s-au facut remarcate se cer consemnate cele ale unor contributii notorii, precum: avocat G. Movileanu, Ioan B. Stefanoiu, Theodor Tautu, C. Radu, Ioan Bacauanu, Iancu Gheorghiu-Budu, Dimitrie Rosetti-Tescanu si Vasile Al. Donici, Iorgu Gh. Theodor, Grigore Grigorovici, Emil Rhey, Nicolai Donici, V.C Metaxa, Mihai Anania si multi altii.

Doi corifei si revista lor

Un moment aparte avea sa-l marcheze aparitia revistei „Ateneul cultural” – revista de literatura, arta, stiinta, al carei prim-numar este consemnat în luna martie 1925, sub îngrijirea a doua mari personalitati stiintifice si culturale ale epocii – pedagogul Grigore Tabacaru si poetul George Bacovia. Apare cu intermitente timp de aproape patru ani (pâna în august 1928). Va reaparea pe firmamentul culturii românesti, 36 de ani mai târziu, în august 1964, cu titlul „Ateneu”, din initiativa unor scriitori avându-l ca mentor pe poetul Radu Cârneci si cu sprijinul altor oameni de bine din cultura bacauana. Dintre alte reviste care au contribuit la promovarea creatiei literar-artistice din aceasta zona a tarii, cât si a celei nationale, sunt de retinut si consemnat: „Trotusul” (Comanesti), „Zari senine”, „Revista învâtorilor”, „Înfrâtirea” – revista de cultura nationala a cercului studentesc bacauan, „Glasul nostru”, ”Orientari”, „Pedagogia experimentala” – editata de profesorul Grigore Tabacaru, „Sphinx” – revista de jocuri distractive. De asemenea, o seama de reviste scolare: „Luminite bacauane”, „Revista noastra”, „Zorile”, „Ardeiul”, „Orizont”, „Gaudeamus”, „Confluente”, „Preludiu”, „Ucenicie”, „Izvorasul”.

Vremea „noua” si tribunele sale publicistice

Daca în anii începuturilor, dar si în perioada interbelica, multe dintre publicatii si-au afirmat orientarea democratica si progresista, reusind chiar sa-si convinga cititorii, o schimbare radicala de atmosfera în ceea ce priveste continutul, tonul si mesajul actului publicistic a început sa se faca resimtita înca din deceniile III – IV ale secolului trecut, prefigurând într-un anume sens „noile vremuri” ce aveau sa culmineze odata cu instalarea la putere a regimului comunist, judetul Bacau dovedindu-se un teren deosebit de fertil, dovada fiind numeroasele titluri ce si-au facut aparitia. Astfel: ziarul „Curierul” (februarie 1935) se autointituleaza „gazeta antifascista” editata de un grup de intelectuali îndrumati de partid (comunist – n.a.); în „Cuvânt înainte” se spune: „Democratia nu este un cuvânt desart decât pentru cei care sunt subt dânsa îsi permite toate potlogariile (…). Democratia e amenintata. Nouri grei de plumb se arata la orizontul ei. Avem datoria s-o aparam”. „Înainte” (15 octombrie 1935) se declara organ de aparare a libertatilor cetatenesti. Este un ziar saptamânal, editat de P.C.R. si va aparea într-o prima serie de 13 editii, ultima la 4 iunie 1936. În coloanele sale abordeaza o arie tematica extrem de larga, accentul fiind pus pe actiunile muncitoresti, lupta antifascista, militantismul de partid. lupta de clasa s.a. Dupa o absenta de peste opt ani, va reaparea într-o noua serie ca organ declarat de lupta democratica, la 15 octombrie 1944, cu sase editii pe saptamâna, pâna la 8 februarie 1948. Va milita pentru crearea Frontului Popular si a Blocului Democratic s.a. Promotorii publicatiei vor fi oameni cu o recunoscuta, deja, notorietate politica si publicistica, precum Constantin Prisnea, avocatul Dionisie D. Ionescu – viitor prefect comunist de Bacau, Costea Patic – militanti ai „valului” schimbarilor de regim. „Vremuri noi” este cea de a treia gazeta ce se va impune constiintei publice în formare dupa noile canoane ideologice. Este oficios al Partidului Social-Democrat pentru Regionala Moldova de Mijloc, cu un prim-numar ce apare la 1 mai 1946, pentru ca ultimul sa fie scos de sub tipar la 25 ianuarie 1948. Din articolul-program retinem: „Lumea traieste acum sub zodia unor adânci prefaceri. Vechea societate capitalista, putreda si dislocata, pârâie din toate încheieturile si sta sa se prabuseasca pentru totdeauna. Trebuie sa fim gata la timp pentru a-i lua locul”. Se poate spune ca fiecare din aceste patru gazete, si toate la un loc, au prefigurat momentul aparitiei celui mai de forta ziar al perioadei – „Luptatorul”, la 1 mai 1946, fiind organ al Regionalei Valea Trotusului – Bistrita al P.C.R. Bacau si care „…apare la începutul unei mari batalii, a bataliei alegerilor. El va fi combatant pentru pace, pentru democratie, pentru reconstructie, va fi un combatant împotriva reactiunii, împotriva speculantilor, a sabotorilor”. Misiunea sa politica se va încheia, fiind preluata si continuata în alte dimensiuni doctrinare de ziarul „Steagul rosu” începând cu data de 8 ianuarie 1953.

Multe-au fost, putine-au ramas…

Vom asista, în continuare, la o ampla emulatie pe frontul propagandistic al noului regim politic, care pentru a-si consolida puterea si capacitatea de influentare a maselor în amplul proces de „faurire a omului nou, cu o înalta constiinta de clasa” va înfiinta o serie de publicatii cu aceleasi chip si înfatisare: „Zorile socialismului” – ca organ al Comitetului raional P.M.R. si al Sfatului popular raional Moinesti, bisaptamânal derivat din „Constructorul hidrocentralei”(de la Bicaz – n.a.) si devenit ulterior „Flacara Moinestiului”, „flacara” ce „va arde” de la 30 aprilie 1954 pâna la 30 decembrie 1964. La Roman si Piatra Neamt sunt editate alte doua bisaptamânale – respectiv „Steaua rosie” si „Flacara”, iar în municipiul de pe Trotus apare saptamânalul „Onestiul nou”. Ele îsi vor încheia aparitia simultan, odata cu toate celelalte gazete raionale din tara, cu exceptia a patru ziare „de traditie revolutionara din ilegalitate”, precum „Clopotul” Botosani si „Înainte” Braila. De o existenta mai lunga, si mai sigura, au avut parte acele gazete departamentale sau de uzina, dintre care amintim: „Steaua rosie” – al combinatului de celuloza si hârtie „Letea”, „Muncitorul textilist” – de la fabrica de postav Buhusi, „Cauciucul” si „Chimistul” – ce apareau în marile uzine de la Borzesti, reunite sub acelasi titlu – „Petrochimistul” – odata cu înfiintarea Grupului Industrial de Petrochimie. Revolutia din decembrie 1989 a însemnat, si pentru ele, obstescul sfârsit, dar si începutul unei noi ere, a presei cu adevarat libere si democratice. „Desteptarea” a fost port-drapelul. Au mai aparut, în proxima perioada sau pe parcurs: „Pur si simplu” (cu trei etape de referinta), „Glasul Moldovei”, „Opozitia”, „Reporter special”, „Impartial de Bacau”, „Pulsul afacerilor”, „Informatia Bacaului”, „Monitorul de Bacau”, „Asa”, „Ziua”, „Ultima ora”, „Ziarul de Bacau”, „Observator”, „Ziarul de garda”, „Informatia de Nord-Est”. Multe-au fost, putine au mai ramas. Batrânul „Luptator” îsi poarta „Steagul…” mai departe, trezit dintr-o lunga inertie doctrinara, spre a le suna bacauanilor „Desteptarea”, în timp ce „Viata bacauana” continua începuturile unei vechi traditii – apare când poate.

…dar aventura cuvântului continua

Peste mai putin de doi ani vom putea consemna, asadar, o suta si cincizeci de ani de presa bacauana. Un capitol ce ramâne mereu deschis, cu noi acumulari cantitative si calitative. Iata de ce consider ca cea mai potrivita încheiere pentru acest longeviv si notoriu parcurs mediatic bacauan este cugetarea unui distins român, om al „cuvintelor potrivite” în coloane de ziar: „Presa este un plamân prin care respira o natiune”, este clipa turnata în tiparul de plumb al eternitatii. O eternitate la care au zidit, si continua sa o faca, si bacauanii.

Selectie, comentarii si adnotari de Mihai Buznea

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri