29 martie 2024
CulturăUnde se duc artistii, când se duc

Unde se duc artistii, când se duc

Un eveniment artistic, cu o mare incarcatura emotionala, a avut loc, la sfârsitul saptamânii trecute, la Galeria “Frunzetti” din Bacau, la care a participat un numeros public (cum rar se intâmpla in ultimul timp la astfel de manifestari), format in cea mai mare parte din membri ai UAP, prieteni ai artistei sarbatorita si comemorata in acelas timp. A fost vorba de “Marea Retrospectiva”, organizata in memoria celei care a fost Viorica Zaharia, un artist, un om si un prieten cum rar gasesti in aceasta breasla.

“In aceasta seara, participam cu emotie, cu tristete, dar si cu bucurie, la un eveniment de la care, din pacate, lipseste chiar autoarea care a generat aceasta bucurie, insa, in marea ei generozitate, continua sa ne daruiasca lumina si frumusete. Avem pe simeze una dintre cele mai complete expozitii de autor, demna, fara a exagera, de orice galerie din lume. Sunt aici viata, bucuriile si tristetile Vioricai Zaharia, sa ne bucuram, asa cum si-ar fi dorit si Viorica, o artista care a stiut sa iubeasca, sa se lase iubita. Nu trebuie sa ne rusinam daca o lacrima ne umbresc ochii, dupa curgerea ei, in fata noastra se revarsa opera unui artist unic prin creatie, prin mesaj si viziune”. Sunt cuvintele rostite de Dionis Puscuta, presedintele Filialei Bacau a Uniunii Artistilor Plastici, la Marea Retrospectiva a artistei Viorica Zaharia, organizata din dragoste si prietenie, de Geanina Ivu, artist plastic, Viorel Cojan, artist fotograf, cu sprijinul moral si financiar al lui Cristian Zaharia, fiul artistei, realizatori si a unui album “Viorica Zaharia”, cel mai reusit album de autor din ultimii ani, prefatat, de o poezie de mare senibilitate, semnata de Violeta Savu.

Despre primi pasi in arta, dar si despre evolutia in timp a Vioricai Zaharia a vorbit maestrul Ilie Boca, a carei studenta a fost: “Ne intâlnim si ne reintâlnim astazi cu Viorica Zaharia, o artista sensibila, moderna in acelasi timp, avem aici aproape tot ce a creat, o expozitie bogata, foarte diversa. Lucrarile sunt rodul permanentei cautari si perfectionari a unei artiste reprezentative, a carei opera am vrea sa o vedem intr-un muzeu, disponibila marelui public, insa, din pacate, Bacaul nu are un muzeu, o cladire in care sa-si gaseasca locul artistii nostri, plecati la stele”, a spus Ilie Boca.



Sunt in expozitie peste 200 de tablouri, unele expuse si cu alte ocazii, altele inedite, iar unele neterminate. Prietenia, caldura sufleteasca, generozitatea au fost dominantele artistei, remarcate si de Vasile Craita Mândra, Geanina Ivu si Viorel Cojan. Cu o extraordinara paralela, intre imagine, culoare, parfum (parfumul galbenei flori), poezie, a reusit sa emotioneze criticul de arta Iulian Bucur, stabilind locul lor de intâlnire la marginea Universului, in praful stelar, de unde vin si unde se duc artistii.

Expozitia este deschisa pâna la sfârsitul lunii noiembrie. Ar fi pacat sa nu participati, dupa cum spunea criticul Valentin Ciuca, in Revista Ateneu, la un “festin artistic”, pregatit doar pentru mesele regale.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri