Când simt soarele asta cum arde si pestele nu trage, parca-mi vine s-o pun asa… de-o melancolie. M-am intâlnit acum vreo câteva zile cu Gelu Cociorva, mai albit si mai negru decât il stiam, dar la fel de hâtru. Tot ma provocase sa merg cu el la Valea Uzului – n-are masina. „Nelutule! Ma ocup eu de tot! O noapte sa stam, daca nu poti… doua.”
N-am putut nici una asa ca m-au apucat regretele când a-nceput sa povesteasca. A fost cu altcineva, saptamâna trecuta. „Uite-asa bucati! Unu si unu!” N-am de gând sa va amarasc dând detalii. L-am crezut. Este genul de pescar care arunca multa nada si e meserias la intepat. Intâlnirea cu el mi-a stârnit insa alte amintiri, din momentul in care l-am intrebat de când nu a mai participat la un concurs. „Cu timpul n-ar mai fi o problema, dar nu ma mai tin curelele” a dat-o el in gluma. Unde sunt competitiile de altadata?
Ce vremuri? Rubeziana (undita de treisprezece – paisprezece metri si jumatate, alcatuita din doua tronsoane) era un lux. Astazi un pescar care se respecta are cel putin doua sau trei. Scaunele de competitii sunt profesionale. Amplasabile, indiferent de configuratia malului si inclintia acestuia, te fac sa pescuiesti ca din fotoliu. A evoluat calitatea lansetelor, mulinetelor si taria firului. Mai mare dragul sa faci performanta daca pasiunea-i mare si ai si ceva bani.
Este clar. La nivel national, concursurile pentru pescarii deja profesionisti au un calendar cât de cât regulat. Reprezentativa pentru Bacau ramâne Familia Lozinca. Isabela si Florin ne reprezinta cu cinste, urcând destul de des pe treptele podiumului de premiere. A disparut insa acea provocare asa zis populara.
Competitiile deschise tuturor amatorilor, indiferent de vârsta si indemânare. Doar voluntarii de la Centrul Regional de Ecologie se mai straduiesc sa stârneasca in rândul celor tineri, interesul pentru natura si miscare in aer liber. Prima editie a concursului Pike Challenge, de pescuit la rapitor din barca sau caiac, desfasurata la inceputul lui iunie pe Lacul Bacau, s-a bucurat de succes. Poate vor mai face ceva si la toamna.
Bacauanii isi mai aduc aminte ca nu era luna in care, pe malul Bistritei din dreptul Casei de oaspeti, sa nu pregateasca pescarii ceva. Se organizau concursuri pe intreprinderi, firme, institutii precum cele al politiei si jandarmeriei. Si presa avea competitiile ei.
Cupa presei la pescuit
S-a demonstrat de-a lungul timpului ca si in aceasta breasla exista o „fauna” asemanatoare celei acvatice. Pescari de calibru dar si simpli chibiti. De la porcusor si babusca pâna la stiuca sau somn. Media, ca sa nu spun majoritatea, vireaza spre caras si crap. Nu pot sa nu amintesc de pescarii veterani precum Constantin Nancu, Eugen Verman, Mihai Buznea.
Prima Cupa a Presei, organizata asa cum scrie la carte, s-a desfasurat in anul 2002, pe lacul de la Antohesti. Ce-i drept, erau si mai multi jurnalisti activi atunci, la publicatii tiparite, posturi de radio si de televiziune. Nu aparusera inca bloggerii si nici pescarii de pokemoni. A fost intr-adevar o desfasurare de forte.
Tin minte ca m-am chinuit si eu sa intep un premiu, dar n-a fost sa fie. Sigur nu am iesit nici pe ultimul loc, sa patesc rusinea si sa fiu premiat cu Lingura de lemn. Cum de a ajuns acest instrument atât de necesar si util in bucatarie sa primeasca o conotatie atât de dubioasa. E drept ca zbenguit cum eram in copilarie, ca sa ma mai potoleasca, mama, când nu nimerea melesteul sau clestele pentru carbuni, punea mâna pe linguroiul cu care intorcea fiertura pentru porci, si ma mai scarpina usor pe spinare, sa vada care se indoaie.
[wonderplugin_gallery id=”641″]
Daca la inceput, ghinionistul savura cu jumatate de zâmbet premiul decernat, cu anii, Lingura de lemn a devenit chiar râvnita, unii ajungând sa triseze, aruncând pestele prins. Si era perioada frumoasa, când pestele prins ii ramânea concurentului. Nu mai retin cine a luat trofeul atunci la Antohesti dar stiu ca lingura de lemn i-a revenit lui Florin Albu, de la radio. Au urmat in fiecare an alte cupe, rotind locatiiile. Horgesti, Bibiresti, Oniscani, Traian, Orbeni.
Linguri cu autografele participantilor au mai ajuns si la Marius Fundulea, Eduard Cucu, Doina Timus, Laurentiu Botin. Au fost concursuri, cum a fost cel organizat de jandarmi la Racaciuni, in doua mii zece, când cel mai mare pestisor a avut doua sute cinzeci de grame, fiind pescuite in total doar sapte bucati.
Au cântarit toti… sub jumatate de kilogram. Capturi mari aveau sa fie un an mai târziu, in iazul privat de la Orbeni. Crapi de patru – cinci kilograme. Aici insa ii luai frumusel in brate si dupa ce le aflai greutatea, le dadeai pupicul de bun ramas. Cea mai mare captura a fost de aproape noua kilograme. Regretul unora ca n-au putut lua pestele acasa a fost compensat de gratarul si petrecerea care a urmat. Ultimul concurs de pescuit s-a organizat pe iazul de la Traian. Nu ne-am mai adunat ca altadata.
Am ramas mai putini. Lingura de lemn a luat-o Florin Filioreanu. Când am fost pe la el am vazut-o pusa la loc de cinste in vitrina. Mai primesc uneori câte o interpelare: „vreun peste? Un concurs? Ceva?” Ridic din umeri. Este vorba de implicare, timp, sponsori. Mai avem presa si jurnalisti, bloggeri pescari. Linguri se mai cioplesc. Poate gasim pe cineva?!
