19 aprilie 2024
ActualitateUn bacauan reclama facturi exagerate la energie termica

Un bacauan reclama facturi exagerate la energie termica

Alecsandru Oprisan locuieste in blocul nr. 6, de pe strada George Apostu, din municipiul Bacau si spune ca in sezonul rece 2014 – 2015, la scara A au mai ramas racordati la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic doar trei apartamente: nr. 5, 9 si 20. Barbatul contesta modul de calcul al caldurii, practicat de Asociatia de proprietari “Vasile Alecsandri” Bacau.

Reclamantul spune ca nu intelege de ce el si cu vecinul Ion Munteanu au platit caldura 479 lei la nivelul lunii martie 2015, iar proprietarul apartamentului cu nr. 9, ramas la Thermoenergy dar care a incheiat contract individual cu furnizorul de agent termic, a platit caldura doar 60 de lei, pentru aceeasi suprafata, raportat la aceeasi perioada.

Din luna martie 2015, Alecsandru Oprisan cauta raspunsuri si vrea ca dreptatea lui sa se concretizeze prin recalcularea sumelor de drept pentru toate cele trei apartamente, indiferent când si unde se achita contravaloarea energiei consumate. “Este necesar sa fim informati prin asociatie daca aparatele de masurare a energiei termice sunt verificate metrologic si care este valoarea unei gigacalorii. Contravaloarea caldurii furnizata de Thermoenergy nu este calculata corect si totodata nespecificata pe listele de plata pentru perioada rece noiembrie 2014 – februarie 2015)”, spune Oprisan.



Drepturi revendicate in instanta

Alecsandru Oprisan a mers mai departe si a chemat in instanta conducerea Asociatiei de proprietari “Vasile Alecsandri”. Administratorul Simona Puscuta spune ca locatarul contesta repartizarea/plata caldurii in scara A. “Am primit o instiintare de la Judecatorie ca am fost dati in judecata de Oprisan. Dânsul a venit la noi saptamâna trecuta, a cerut o situatie, eu i-am facut copii dupa fisa de intretinere, dupa listele de plata si i le-am dat. El vrea sa-i scot cam cât ar vrea dânsul sa plateasca pentru perioada respectiva.

Degeaba contesta Oprisan faptul ca vecinul de la ap. 9 a platit mai putin la caldura, pentru ca proprietarul respectiv a beneficiat de subventie. Cei care ramân, le repartizam caldura fie ca sunt 15 in scara, 20 sau daca au ramas doi sau trei. Eu le-am tot spus in decursul timpului ca le va fi mult mai greu la plata cu cât ramân unul sau doi pe scara, pentru ca intra agent termic in toata scara. Eu le-am repartizat celorlalti tevile si atât a iesit la calcul. Daca instanta imi spune ca am gresit undeva sau ca trebuie sa le repartizez mai mult sau mai putin, eu ma supun fara nicio problema”, declara Simona Puscuta, administrator la Asociatia de proprietari “Vasile Alecsandri” Bacau.

Consum calculat la suprafata

Nici demersurile facute catre Thermoenergy nu l-au multumit pe Alecsandru Oprisan . In unul din raspunsurile formulate de furnizor se arata ca apartamentul nr.9 are incheiata conventie de facturare pentru consum, iar asociatia nu poate inscrie in lista de plata lunara costurile cu incalzirea si apa calda de consum ale acestui apartament. “Repartizarea cantitatilor individuale de energie termica pâna la nivel de apartament (in cazul apart. 9) s-a efectuat de Thermoenergy Group cu respectarea Legii nr. 325/2006, Ord. 483/2008 si art. 12 din contractul de furnizare energie termica incheiat cu Asociatia de proprietari . In cazul apartamentelor nr. 5 si 20, asociatia de proprietari trebuie sa efectueze repartizarea cantitatilor individuale dupa aceleasi principii si modalitati utilizate de societatea noastra, fiind obligata sa afiseze costurile acestor cantitati in lista lunara de plata”, se arata in raspunsul semnat de conducerea Thermoenergy.

Doi din trei si-au pus centrala

In blocul nr. 6, scara A, de pe strada George Apostu, a mai ramas racordat la sistemul centralizat doar apartamentul nr.9. Reclamantul Alecsandru Oprisan si vecinul Ion Munteanu au optat pentru montarea de centrale termice de apartament. Desi s-a desprins de Thermoenergy, Oprisan vrea ca instanta sa decida in cazul lui. Pâna acum, nici asociatia de proprietari si nici furnizorul de agent termic nu l-au convins.

“L-am luat cu noi la Thermoenergy, i-am aratat cum se fac calculele, am scos facturile, procesul-verbal de repartizare, i-am aratat ca nu sunt sume puse de mine in plus aiurea, ca nu am niciun interes. Am facturat, am scazut tevile, iar ce a ramas am impartit la suprafata care o are fiecare. Oprisan sta la etajul IV, teava aia incalzeste un tronson intreg! Munteanu sta la etajul I, pe alt tronson. Oprisan vrea sa-i fac un alt calcul si sa-i dau banii inapoi, dar i-am spus ca lucrurile nu stau asa cum vrea el. I-am aratat legea, i-am pus totul la dispozitie si o sa vedem acum ce zice instanta”, declara Puscuta. Administratora spune ca a mai avut o situatie similara, cu facturi mari, la blocul nr. 26. O pensionara ramasa singura din bloc racordata la Thermoenergy a platit pe timp de iarna facturi de pâna la 700 de lei. Pentru a evita pe viitor facturi atât de mari, pensionara si-a montat centrala proprie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri