19 aprilie 2024
ActualitateUn articol in presa mobilizeaza instantele

Un articol in presa mobilizeaza instantele

“Cu caruciorul pe scarile Tribunalului”, un articol aparut la inceputul lui decembrie in cotidianul “Desteptarea” ce descrie o situatie hilara, dar si umilitoare prin care trec persoanele cu dizabilitati, a produs agitatie mare la nivelul instantelor.

Un batrân (care apare si in fotografii) in carucior cu rotile, cu un dosar pe rolul Sectiei II a Tribunalului (Comercial), din strada Stefan cel Mare, se chinuia sa urce scarile pentru a ajunge in sala de judecata. Intr-un final, barbatul a fost urcat pe scarile Tribunalului de rude si trecatori, cu ajutorul unui jandarm.

Intrebarile despre inexistenta unei rampe de acces par sa-i fi luat prin surprindere pe reprezentantii Tribunalului, iar raspunsurile au venit destul de târziu. De-abia dupa vaste documentari si schimburi de adrese intre Tribunal si Curtea de Apel.



Desi legislatia care obliga institutiile publice sa amenajeze rampe de acces pentru persoanele cu dizabilitati este in vigoare de ceva ani, Tribunalul se consulta cu instanta superioara si cere “sprijin de specialitate” in decembrie 2015, de-abia dupa aparitia articolului in ziar.

Urmeaza o adevarata mobilizare, iar Tribunalul cere Curtii de Apel sa dispuna inginerului constructor sa efectueze constatari/masuratori la sediul Sectiei a II-a a Tribunalului, “pentru determinarea efectiva a lucrarilor necesare a se efectua”, si sa intocmeasca nota de fundamentare si devizele estimative cu privire la amenajarea rampei.

Dupa alte schimburi de adrese in care s-au analizat variantele ce se pot lua in calcul, tinând cont de constructia cladirii, s-a gasit ca solutie amenajarea, la intrarea personalului, a unor platforme inclinate pentru circulatia pe verticala, au fost calculate si costurile investitiei si s-a dispus, de asemenea, sa fie facute demersuri la Ministerul Justitiei pentru aprobarea fondurilor.

Astfel, raspunsul final al Tribunalului la intrebarile noastre suna in felul urmator: “Sediul Sectiei a II-a Civila si de Contencios Administrativ si Fiscal din strada Stefan cel Mare, nr. 4, a fost supus reparatiilor capitale, consolidarilor si amenajarilor, lucrari care s-au terminat in anul 1996, iar proiectul lucrarilor de mai sus nu a cuprins si amenajarea rampelor de acces a persoanelor cu dizabilitati/handicap in sediul susmentionat deoarece a fost intocmit anterior aparitiei Legii nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (…).

In vederea amenajarii rampei de acces la sediul Sectiei II, institutia noastra a solicitat sprijin de specialitate de la inginerul constructor al Curtii de Apel Bacau, prin adresa din 10.12.2015. Asa cum rezulta din adresa de raspuns a Curtii de Apel, in urma masuratorilor efectuate, nu este posibil din punct de vedere tehnic sa se realizeze o rampa de acces pentru persoanele cu handicap fizic locomotor.

Având in vedere diferenta de nivel de 0,45 m, este necesara o rampa cu lungimea de minim 5,65 m care nu poate fi pozitionata frontal pentru ca ar ajunge in spatiul de circulatie carosabil. De asemenea, rampa in latime minima de 1 m nu poate fi pozitionata din lateral pentru ca nu exista posibilitatea de racordare direct la nivelul platformei care, din constructie, este spre interiorul cladirii, fapt pentru care la racordare, se va bloca spatiul de trecere pentru public.

O rampa la intrarea publicului nu rezolva problema persoanelor cu handicap fizic locomotor, având in vedere ca in interiorul cladirii urmeaza alte 5 trepte de urcat si se impune adaptarea scarii cu o rampa de acces pe verticala atasata de peretele cladirii.

In acest sens, pentru achizitionarea unei platforme pentru circulatia pe verticala a persoanelor cu handicap, am solicitat sprijin Curtii de Apel Bacau, in vederea aprobarii de catre Ministerul Justitiei a sumei de 42.000 lei. Mentionam ca, de indata ce se vor aproba fondurile cu aceasta destinatie, vom derula procedura de achizitie publica si amenajarea rampei.”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri