28 martie 2024
OpiniiEditorialUite centura, nu e centura

Uite centura, nu e centura

Oameni buni, presedinti de Consiliu Judetean, primari ai municipiului Bacau, directori ai CNADR, ministri, deputati, senatori (de Bacau), români si turci, vorbim, promitem, inauguram, taiem panglici de vreo 10 ani pe traseul Centurii ocolitoare a Bacaului.

Pe seama acestui proiect s-au câstigat alegeri, mandate de parlamentari, functii importante in administratia judetului si a municipiului. S-au schimbat guverne, ministri: centura a ramas tot pe hârtie. In primavara am luat-o de la capat, s-a semant un contract, buldozerele, frumos aliniate, oameni de bine, cu cravate, casti si salopete, s-au pozat la KM 0, gata, plecam la treaba! S-o credeti voi.

Au trecut sase luni: nu s-a facut nimic, doar organizare de santier si câteva santuri de control prin culturile oamenilor. Pentru a fi si mai concreti, nici constructorul nu stie traseul exact, bâjbâie zilnic pe planse si tarlale, terenurile nu au fost expropriate, descarcarea arheologica nu-i finalizata, basca, de curând, s-a descoperit ca Centura trece peste un sistem de irigatii, de care nu stia nimeni, nici proiectantul si nici Compania de Autostrazi. Stop!

A inceput gâlceava intre constructor si utilizatorii sistemului de irigatii, printr-un atac frontal, specific (ne amintim din istorie) armatelor provenite de la sud de Dunare. S-a lasat ceata, vin ploile, iar “ostile” au luat o pauza de cafea turceasca, pâna se va incheia pacea de la Bucuresti. Lasând gluma la o parte, nu-i a buna deloc.

S-a pornit cu stângul, in orb. Termenul de cucerire a terenului este de doi ani, ce spuneti, domnilor (nominalizati in primele trei rânduri), terminam intr-un an 30 de kilometri de autostrada? Eu zic ca nu.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri