Trusa de stins focul

Dacă Facebookul a fost folosit cu succes pentru a determina zeci de mii de oameni sa iasă în stradă pentru a critica o ordonanță pe care nu o citiseră, de ce rețeaua socială nu ar putea fi folosită și în operațiuni de marketing comercial la scara largă?

Nici nu mai contează cine a fost cu ideea, poate proprietarul unui lanț de magazine care risca să se înregistreze cu pierderi deoarece îi expirau stingătoarele auto, poate un gestionar rămas pe cap cu sute de truse de prim-ajutor… Cert este că într-un timp foarte scurt s-a creat panică: polițiștii controlează mașinile dacă sunt echipate cu stingător, trusă auto, tringhiuri și veste reflectorizante și cu schița mașinii care trebuie pusă, frumos, la parasolar. Nu contează că schița aia nu e obligatorie sau că vesta reflectorizantă este impusă pentru mașinile de peste 3,5 tone; zeci de “experți” s-au pronunțat că sunt obligatorii, ba chiar ca trebuie câte o vesta pentru fiecare loc din mașină!

Într-un interval extrem de scurt magazinele s-au golit; au dispărut trusele medicale și stingatoarele auto, semn ca atunci când e vorba de banii lor, românii reacționează rapid. Păi, și-au făcut socoteala, decât sa dea 1400 de lei pe amendă (cât s-a vehiculat ca ar fi sancțiunea), nu mai degraba scoate din buzunar doar 100 pentru stingător plus trusa?! E drept, în mod normal, toți proprietarii de autoturisme ar fi trebuit să aiba extinctorul și trusa de prim ajutor deja cumpărate. Însa, nu trebuie să uităm că suntem în țara lui “merge și-așa”.

E drept, au fost câteva voci care au încercat să calmeze spiritele, să explice ca nu e nici o tematica de control pe care o au polițiștii, că e vorba doar de un zvon, că unii vor sa facă vânzare. Și nici măcar nu e o idee originală, înainte de 1989, de exemplu, când lumea se învățase cu spray-ul, lăsând pe rafturi săpunul de ras, șefii din comerț nu au mai aprovizionat o vreme magazinele. Panica a determinat oamenii să facă rezerve de săpun de ras, de frica să nu dispară și acesta.

Revenind la subiect, să mai precizăm doar că din 7350 de amenzi date în primele doua luni ale acestui an, doar 29 au vizat lipsa extinctoarelor sau a trusei medicale, adică 0,39% din total.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"