Daca “Mai binele” este dusmanul “binelui”, atunci “traditia” este dusmanul “mai binelui”. Daca in China, Revolutia culturala a proclamat ca lupta nu se mai da intre bine si rau ci intre bine si mai bine, romanii au o revolutie culturala permanenta, lupta dandu-se intre traditie si orice incercare de a devia de la preceptele batute in cuie de secole de comoditate.
“Asta este traditia”. E raspunsul standard la orice incercare de a schimba cate ceva. Indiferent despre ce domeniu e vorba, despre taiatul porcului, masa de Craciun sau de Revelion, datul unei spagi, inscrierea copilului la gradinita sau inmatricularea unei masini.
N-ai ce face; intr-o tara in care peste 80 la suta din populatie are incredere in Biserica si se supune traditiei instaurate de secole de crestinism interpretat, evident, original, nu te poti impotrivi traditiei.
Trebuie sa-ti supui stomacul si fierea (ca sa nu mai vorbim de punga) unor chinuri groaznice pentru ca traditia spune ca de Sarbatori trebuie sa ne ghiftuim. Foamea este, prin traditie, o spaima nationala; fugim de foame si incercam sa ne tratam obsesia cumparand si mancand. Uneori, mancand si plangand. (“Mananc si plang. Mananc.” – daca tineti minte Moartea Caprioarei).
Puterea traditiei. E dificil sa te impotrivesti unei traditii. E imposibil sa te pui cu o traditie institutionalizata, de exemplu, cu Biserica. Au fost de ajuns 300 de ani pentru ca sa se creeze premisa unor conflicte intre comunitatile greco-catolice si ortodoxe. Desi, acum 300 de ani stramosii acestor oameni impartaseau aceleasi valori.
Incercati sa convingeti un taran sa nu mai chinuie porcul cand il taie si sa apeleze, de exemplu, la un abator. Nu veti reusi. Pentru ca “asa e traditia”.
Incercati sa convingeti un comercialnt sa nu mai mareasca preturile de Sarbatori ci sa le micsoreze demonstrandu-i ca ar putea castiga mai mult prin cresterea rulajului de marfa. Traditia romaneasca spune ca de Craciun, Anul Nou si de Paste, produsele trebuie scumpite pentru ca, oricum, lumea va cumpara.
Incercati sa convingeti un roman cu salariu de mizerie sa nu mai cumpere telefon mobil de 20+ milioane de lei si sa se multumeasca cu un aparat mai modest, dar care isi face treaba. Nu, traditia spune ca, si daca ar manca numai paine cu parizer, el trebuie sa-si ia acel telefon scump pe care sa-l puna pe masa de la cafeneaua de la Mall.
Traditiile se schimba? Traditia este buna pentru ca si-a demonstrat utilitatea, vor spune apologetii protejarii acestor obiceiuri. Adica, de ce sa renuntam la un tipar comportamental care a avut succes si sa riscam inovand?
Cu toate acestea, nu toate traditiile sunt bune. Sau, ma rog, au fost considerate bune de prea putini beneficiari. Cum este cazul, de exemplu, al traditiei “jus primae noctis” – dreptul seniorului de a beneficia de trupul fiecarei mirese de pe domeniu in prima noapte de dupa nunta.
Vasalii seniorului nu prea s-au bucurat de o asemenea traditie. Si, pana la urma, a fost schimbata.
E bine pentru ca asa e traditia sau viceversa? Traditia nu greseste niciodata? Batranii care o impun sunt mai intelepti sau doar mai conservatori? Salturile istorice se fac de cei care decid sa ignore sfaturile batranilor sau de catre cei care le urmeaza ideile privind aplicarea traditiei? Batranii au ajuns la varste venerabile pentru ca au fost suficient de inteligenti incat sa evite pericolele sau pentru ca au fost prea comozi pentru a risca?
Cat de buna si cat de periculoasa este traditia? E un inceput bun de dezbatere…
