28 martie 2024
EconomieSute de kilograme de carne stricata intr-un depozit de congelate din Bacau

Sute de kilograme de carne stricata intr-un depozit de congelate din Bacau

– produsele urmau sa ajunga in farfuriile bacauanilor – in prima faza, firma care detine depozitul a fost amendata cu aproape 80.000 de lei

O echipa mixta formata din comisari ai Protectiei Consumatorilor si ofiteri lucratori ai Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul IPJ Bacau au pornit un control fulger la un depozit de alimente de pe raza municipiului Bacau.

Actiunea a fost demarata in urma unei reclamatii primite din partea unui bacauan pe adresa Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Bacau. „Prin informatiile primite in urma sesizarii, firma era suspecta ca ar comercializa produse alimentare expirate sau alterate. La fata locului, am constatat ca o mare parte din alimente erau expirate sau alterate, improprii consumului uman, iar conditiile de depozitare incalcau toate normele in domeniul sigurantei alimentare”, a declarat Alin Nastasa, seful Protectiei Consumatorilor Bacau.



Imaginile din depozit erau de-a dreptul sinistre, peste tot alimente stricate, in ambalajele rupte, cu continutul vizibil putrezit si eliminând un miros fetid. Prin urmare, au fost retrase si distruse 880 kilograme de alimente congelate (peste, pui, vita, pizza, legume, fructe, produse de patiserie), toate fiind expirate sau alterate, riscul fiind de a ajunge in circuitul comercial.

depozit protectia consumatorilor (13)

„De asemenea, s-a dispus distrugerea unei cantitati de 1.098 kg alimente expirate sau alterate care erau depozitate de aproximativ 1 luna, intr-o utilitara, direct in soare. Initial ni s-a spus ca acolo sunt covrigi, dar la control am depistat ca era pizza”, a completat Alin Nastasa.

In prima faza, operatorul economic a fost sanctionat cu doua amenzi contraventionale in valoare de 30.000 lei. Pe fir au intrat si inspectorii Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bacau.

„I-am suspendat activitatea. Ce era bun din marfa verificata a fost trimisa la depozitele Agricola International, iar ce era neconform a fost confiscat, urmând a fi depreciat. Colegii mei inca mai verifica si restul marfii care este de origine non-animala, gen faina, paste fainoase etc”, a declarat Ion Bâgu, seful DSVSA Bacau.

In acest context, si DSVSA a amendat cu 47.000 de lei societatea care detine depozitul.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri