29 martie 2024
EvenimentIonut Iftimoaie s-a retras din activitatea sportiva ca un erou

Ionut Iftimoaie s-a retras din activitatea sportiva ca un erou

zeci de mii de comanesteni si oameni veniti din toata tara l-au sustinut la meciul de adio, in care a preluat de la Jorge Loren centura de campion mondial la Superkombat

Cunoscutul luptator K1 Ionut Iftimoaie, supranumit si Rocky al sportului românesc, a cucerit centura mondiala la categoria Super Cruiser (95 kg) in ultimul meci al carierei sale. Meciul a avut loc in cadrul Galei Superkombat Komanesti, organizata chiar in orasul in care s-a nascut si in care traieste Ionut Iftimoaie, un eveniment grandios, la care au participat zeci de sportivi din patru tari, dar si 30.000 de spectatori (dupa aprecierile organizatorilor).

Gala Superkombat a avut loc sâmbata seara (6 august) pe Dealului Galion, din Comanesti, locul special amenajat de Primarie (unul dintre principalii sustinatori ai evenimentului) pentru serbarile câmpenesti ale comanestenilor de peste an. De dimineata si chiar cu o zi inainte, zona a fost asaltata de localnici si de oameni veniti din multe localitati invecinate, iar unii si-au instalat acolo corturi pentru un veritabil week-end la sarbatoarea „Zilele orasului Comanesti”, in care era programata si Gala Superkombat.



Supergala sportiva de talie mondiala

Ionut Iftimoaie a luptat, in meciul sau de adio, cu un campion de talie mondiala, spaniolul Jorje Loren, dar disputa lor sportiva a fost precedata de meciuri demonstrative si de meciuri Super Fight, in care s-au intrecut sportivi din România, din Italia, din Germania, Anglia si din Croatia.
Spectacolul din ringul sportivilor a fost permanent dublat de unul al spectatorilor aflati in perimetrul amenajat special pentru Gala, dar si pe tot platoul framântat al Dealului Galion.

Multi dintre spectatori erau veniti „in echipa”, colegi de serviciu si membrii familiilor sau poate doar prieteni si cunostinte din Comanesti si din alte localitati. Ei au scandat mereu in favoarea sportivilor români, insa punctul culminant a fost atunci când a fost anuntata, spre miezul noptii, confruntarea dintre Ionut Iftimoaie si Jorge Loren.

Intâlnire de grad zero

Meciul, o veritabila intâlnire sportiva de grad zero, a fost precedata si de intonarea imnurilor de stat ale României si Spaniei, românii din tribune si cei de pe intregul platou Galion fiind la unison, in cântec, alaturi de insusi eroul serii, Ionut Iftimoaie.

Ionut a inceput foarte hotarât meciul, agresiv, cu lovituri directe si precise în special în zona fetei. Chiar din prima repriza a fost confirmata intentia sa de a iesi invingator. Repriza a doua a fost chiar una dramatica, atunci când Ionut a cazut pentru numai o fractiune de secunda in genunchi, dar sportivul a continuat sa aplice procedee tehnice cu piciorul drept si de genunchi. Ionut a fost vioi in ring, s-a deplasat continuu si i-a impus respect adversarului. La final, in uralele sustinatorilor sai, arbitrii-judecatori l-au declarat în unanimitate învingator. Centura de campion mondial i-a revenit.

Lacrimile de adio au udat fata victoriei

Momentele de final au fost absolut tensionate de emotii, cele mai mari fiind chiar din partea lui Ionut Iftimoaie, care s-a imbratisat in repetate rânduri cu Jorje Loren, caruia i-a multumit pentru companie. Pe fata sportivului nostru am incercat sa vad lachimi, pentru ca parea sa nu-si mai stapâneasca emotia, dar erau greu de distins pentru ca Ionut, dupa efortul depus, era lac de transpiratie. Nu a uitat totusi sa se invaluie in drapelul românesc, asa cum a procedat si adversarul sau, care a scos la iveala drapelul Spaniei. Ionut a mai avut putere sa se adreseze tuturor celor prezenti, cu glasul aproape sugrumat de emotie.

„Va spun din suflet – adeclarat sportivul -, m-am pregatit pentru acest meci timp de sase luni, am slabit 11 kilograme pentru a ma prezenta in fata dumneavoastra in cele mai bune conditii. Va multumesc ca m-ati sustinut pentru a obtine aceasta victorie frumoasa!”.

Impresionante au fost, pe tot parcursul meciului, dar si in momentele de dupa acesta, acordurile ritmice ale tobosarilor din trupele de ursari de pe Valea Trotusului, bine cunoscute si de bacauani, dar si de toti locuitorii oraselor din judetul Bacau si chiar din marile orase ale tarii. Ursarii au transmis, astfel, forta proverbiala a regelui padurii de la noi sportivului care a devenit un idol pentru toti.

[wonderplugin_gallery id=”644″]

Ionut ramâne un comanestean convins

Vineri, 5 august, la Hotelul Perla, din statiunea Slanic Moldova, la „Proba cântarului oficial” pentru sportivii inscrisi la Gala, Ionut Iftimoaie a transmis, de asemenea, un mesaj comanestenilor. „Tot ceea ce sunt eu in acest moment – a spus sportivul de performanta -, tot ceea ce am datorez acestui minunat sport. Este atât de placut pentru un sportiv care activeaza in strainatate sa poata sa aiba placerera, chiar marele noroc, binecuvântarea sa lupte in fata publicului de acasa.

Eu am marele noroc sa am o familie minunata si o cariera frumoasa, dar si marea posibilitate sa fac ultimul meci. Toate se intâmpla la timpul lor, iar pentru mine acum se intâmpla ceea ce imi doream de mult. Nu puteam sa-mi inchei cariera decât acasa, in România, alaturi de publicul meu minunat. România este casa mea, dar Valea Trotusului si orasul Comanesti au oameni minunati care, zi de zi, imi ofera foarte multa caldura.”

Gala Superkombat a putut fi urmarita în direct pe mai multe canale tv online si chiar pe cunoscutul canal Eurosport, astfel incât a fost vazuta in 95 de tari.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri